Un polițist buzoian este cercetat de colegii de breaslă, după ce ieri după-amiază s-a urcat băut la volan și a provocat un accident pe raza comunei Berca. Polițistul de 45 de ani nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 65 de ani din Pleșcoi și s-a ciocnit cu acesta, provocând rănirea unei pasagere aflată în autoturismul care circula regulamentar. În urma testării alcoolscopice, polițiștii au descoperit că bărbatul de 45 de ani, angajat al IPJ Buzău, consumase alcool, și nu un pahar, două, ci mai multe, Dragerul îndicând în cazul său o concentrație de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele polițistului de 45 de ani a fost întocmit dosar penal care urmează să fie declinat pentru cercetare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Totodată, conducerea IPJ Buzău a demarat o cercetare prealabilă în cazul polițistului care s-a urcat băut la volan, chiar dacă nu era în timpul serviciului în momentul în care a provocat accidentul soldat cu rănirea unei persoane. În funcție de rezultatul anchetei, sancțiunea în cazul bărbatului poate merge de la mustrare până la suspendarea ori destituirea din funcția publică.
Polițistul implicat în accidentul de ieri este comisar și lucrează de mai multă vreme în cadrul Serviciului Economic al IPJ Buzău.  Bărbatul nu se află la prima abatere de acest gen. În urmă cu ceva vreme, el a mai provocat un accident pe șosea, fiind de asemenea băut. La momentul respectiv, comanda IPJ a decis mutarea bărbatului pe o funcție inferioară.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.