Gabi BALTA

Prefectul de Buzău, Gabriel Baltă, a declarat, marţi, că în judeţ mai sunt izolate cinci localităţi, iar întrebat de jurnalişti care sunt acestea şi de ce nu răspunde la telefoanele unui primar care a cerut ajutor, el a răspuns: „Nu am lista localităţilor, nu le cunosc, nu am timp de telefoane”.

Prefectul de Buzău, Gabriel Baltă, a mers, marţi, împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea şi cu ministrul Apărării, Mircea Duşă, în localitatea Vadu Paşii, grav afectată de ninsori şi viscol.

Întrebat de jurnalişti dacă ştie câte localităţi mai sunt izolate la acest moment în judeţul Buzău, prefectul a spus că mai sunt cinci comune izolate, iar întrebat care sunt acestea, el nu a putut preciza.

„Sunt cinci localităţi izolate, nu le cunosc. Nu am lista acum. Sunt Brădeanu, Vâlcelele, nu le ştiu pe toate în amănunt, se lucrează acolo”, a spus prefectul de Buzău, Gabriel Baltă.

Întrebat, de asemenea, de jurnalişti, de ce nu răspunde la telefon pentru a comunica situaţia din judeţ, dar şi despre faptul că primarul din comuna Breaza se plânge că de trei zile nu a putut lua legătura cu el întrucât nu răspunde la telefon, prefectul a spus: „Nu am răspuns pentru că eram în discuţii, am fost într-un comitet operativ de dimineaţă, nu am timp tot timpul să răspund la telefoane”.

Vicepremierul Liviu Dragnea şi ministrul Mircea Duşa, cărora jurnaliştii le-au semnalat problemele din localitatea Breaza şi faptul că primarul se plânge că nu poate lua legătura cu prefectul, au spus că se vor interesa despre situaţia din această comună.

Primarul comunei Breaza, Adrian Drugă, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că a încercat în mai multe rânduri să ia legătura cu prefectul judeţului Buzău pentru a-i comunica situaţia din localitatea grav afectată de ninsori şi viscol, însă nu a reuşit să stea de vorbă cu acesta, spunându-i-se, de la cabinet, că „prefectul este în şedinţă”.

Primarul a mai spus că a încercat să comunice aceeaşi situaţie şi la ISU, însă i-a fost închis telefonul.

„Am vrut să fac raportare la ISU şi mi-a închis telefonul inspectoratul. Am încercat să vorbesc cu prefectul, am reuşit să vorbesc o singură dată. În rest, nu l-am prins la telefon, am sunat mereu la cabinetul prefectului, mi s-a spus că este în şedinţă. La rapoartele operative am anunţat că am sat izolat, Bădeni. Nu am primit niciun ajutor. Acum, noi suntem cu o echipa de voluntari, facem la lopată. Zăpada este troienită, tocmai ce am trecut de un troian de doi metri şi jumătate. Pe alocuri, zăpada atinge doi metri în curţi, depinde de la gospodărie la gospodărie”, a afirmat primarul din Breaza.

El a mai precizat că a reuşit să deblocheze drumul judeţean care face legătura între comună şi drumul naţional, deşi acest lucru cădea în sarcina societăţilor care au contract cu Consiliul Judeţean.

„Am deblocat o porţiune de 10 kilometri de drum judeţean cu forţe proprii, nu era treaba noastră, dar am făcut-o. Am solicitat să ne ajute să deblocăm drumul din satul Bădeni, unde sunt izolaţi 100 de oameni, vârstnici neajutoraţi. Încercăm să trimitem pâine la ei, că la noi tocmai ce a ajuns maşina cu pâine”, a mai spus Drugă.

El a mai reclamat şi faptul că în satul Breaza nu este energie electrică de patru zile, însă nici o echipă de la Electrica nu a ajuns în zonă, deşi accesul este posibil acum, după deblocarea drumului judeţean care face legătura între comună şi şoseaua naţională.

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, şi vicepremierul Liviu Dragnea se află, marţi, în judeţul Buzău, pentru a inspecta modul în care autorităţile au intervenit pentru deszăpezire.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, Marius Sîrbescu, declara, marţi dimineaţă, că 20 de drumuri judeţene sunt în continuare blocate, în timp ce pe DN 2 C Costeşti Padina, limita cu judeţul Ialomniţa, este restricţie de 3,5 tone, iar pe DN 2 B Buzău-Brăila sunt restricţii pentru maşinile cu masa mai mare de 7, 5 tone. De asemenea, DN 22 Râmnicu Sărat-Brăila este în continuare închis.

El susţinea că numărul localităţilor izolate a scăzut totuşi semnificativ în ultimele ore, după ce multe drumuri au fost deschise, astfel că mai sunt izolate satele din trei comune – Chiojdu, Scutelnici şi Bozioru.

Bucureştiul şi 14 judeţe din sudul şi estul ţării vor fi, miercuri, între orele 06.00 şi 23.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, iar pentru alte zece judeţe a fost emisă o avertizare cod galben.

Avertizarea cod portocaliu a fost emisă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Teleorman, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi şi jumătatea de sud a judeţelor Argeş şi Dâmboviţa.

Potrivit avertizării cod portocaliu, viscolul va fi puternic în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, unde ninsorile vor fi abundente şi viteza vântului la rafală va depăşi temporar 60 – 70 de kilometri pe oră. În judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa Călăraşi, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Tulcea, vântul va avea la rafală peste 70 – 80 de kilometri pe oră. Zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 de metri.

Mediafax

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.