imagine de arhivă

O salvare aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă a fost implicată aseară într-un accident de circulaţie la Râmnicelu.

Autosanitara cu un echipaj medical fusese solicitată de familia unui bolnav din localitatea Balta Albă. În drum spre intervenţie, şoferul salvării a provocat însă un accident de circulaţie. Bărbatul de 43 de ani, angajat al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Buzău, a accidentat pe trecerea de pietoni un localnic din Râmnicelu în vârstă de 60 de ani. Pietonul se angajase în traversarea drumului naţional 22, pe trecerea de pietoni când a fost lovit de salvarea care avea în funcţiune doar semnalele luminoase.

Pietonul a fost rănit şi transportat de urgenţă la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat. Din primele informaţii, omul era băut. Chiar şi aşa, nu el este cel responsabil de producerea accidentului ci şoferul ambulanţei care ar fi trebuit să aibă în funcţiune atât semnalele acustice cât şi pe cele luminoase, pentru a i se acorda prioritate în orice condiţii.

Pentru accidentul pe care l-a provocat aseară, şoferul salvării va fi cercetat. Cel mai probabil, el va fi tras la răspundere şi la locul de muncă având în vedere că autosanitara a fost avariată în momentul evenimentului rutier.

Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.