patrula-scolara

Ultima zi a „Săptămânii prevenirii criminalităţii”, la Buzău este dedicată Siguranţei Rutiere. Pentru aceasta polițiștii buzoieni au pregătit o serie de acțiuni menite să sensibilizeze conducătorii auto dar și să responsabilizeze pietonii
Astfel, ziua va debuta cu o acţiune intitulată „Şi eu sunt în trafic!”, în cadrul căreia elevii ce fac parte din patrule şcolare din municipiul Buzău vor fi prezenţi, împreună cu profesorii coordonatori şi poliţiştii rutieri, în zona trecerilor de pietoni din apropierea unor unităţi de învăţământ.
Începând cu ora 10.00, poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi Biroului Rutier de la Poliţia municipiului Buzău vor organiza la Galleria Mall, împreună cu voluntari ai Asociaţiei pentru Sănătate, Educaţie şi Familie şi ai Societăţii Naţionale de Cruce Roşie – Filiala Buzău, activitatea intitulată „Siguranţa copiilor”.
Vor fi prezenţi peste 100 de elevi însoţiţi de părinţi şi profesori îndrumători, iar la final copiii vor merge în parcarea Galleria Mall şi vor înălţa baloane cu mesaje preventive, în memoria copiilor care şi-au pierdut viaţa în accidente de circulaţie.
După încheierea activităţii, copiii vor pleca spre unităţi de învăţământ din municipiul Buzău însoţiţi de poliţiştii rutieri şi afişând mesaje de sensibilizare a participanţilor la trafic.
La ora 11.00, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău vor participa la activitatea de lansare a Proiectului „PARC ŞCOALĂ MOBIL”, iniţiat de Asociaţia de Întrajutorare „Ionaşcu Filofteia Dănuţa” şi finanţat de Consiliul Judeţean Buzău.
Lansarea proiectului va avea loc la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”și își propune familiarizarea copiilor și tinerilor cu ceea ce înseamnă indicatoarele rutiere, strada și regulile ei atât din postura de pieton cât și cea de conducător auto.
De asemenea, pe tot parcursul zilei, poliţişti din cadrul poliţiilor municipale, orăşeneşti şi secţiilor de poliţie rurale vor desfăşura activităţi preventiv-educative în unităţi de învăţământ din judeţ.
Activităţile preventive vor fi completate de acţiuni de combatere a cauzelor generatoare de accidente de circulaţie, ce vor fi desfăşurate de poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.