Scădere semnificativă a numărului de donator de sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine din Buzău. Potrivit directorului unității, biology, Adriana Crăciun, încă de la începutul anului s-a constatat o diminuare a numărului celor care vin să doneze sânge, iar trendul se menține și la această oră. Astfel, dacă de pildă, în aceeași perioadă a anului trecut, la Centrul de Transfuzii se înregistrau circa 50 de donator, acum numărul lor abia ajunge la 40, scăderea fiind vizibilă în stocurile de sânge existente.
”La nivelul județului s-a simțit o scădere cam cu 10 la sută, anul acesta. Preconizăm că imediat cum se termină concediile se va schimba ceva. Din septembrie noi vom demara campanii cu jadarmii, cu Armata, cu ISU, cei care au fost mereu alături de noi. E nevoie de campanii de mobilizare. Oamenii nu înțeleg importanța actului donării decât când au pe cineva pe patul spitalului și așteaptă punga de sânge, până atunci din nefericire nu conștientizează.” a declarat directorul Centrului de Transfuzii Buzău, Adriana Crăciun.
Crăciun a adăugat că, deși scăderea numărului de donatori este evidentă, există încă rezerve din toate categoriile de sânge, mai problematice fiind stocurile de sânge din grupele rare. Și, din fericire, la Buzău, nu au existat situații în care unele intervenții chirurgicale să nu se realizeze din cauza lipsei lichidului vital.
”Spitalele din județul Buzău nu s-au împrumutat de sânge în alte județe. Am asigurat întotdeauna cererile. Acum avem sânge din toate grupele, cele mai mari probleme înregistrându-se la grupele rare, dar avem un stoc de urgență, avem toate grupele de sânge. Când există excedent trimitem și în București, o data pe săptămână”, a adăugat directorul Centrului de Transfuzii Buzău, Adriana Crăciun.
La Buzău, cele mai mari cereri de sânge vin pentru victimele accidentelor tutiere.