Schimb Experienta

,,Asociaţia Centrul de pregătire pentru o viaţă independentă în limbaj mimico-gestual” din Buzăua primit în ultimele trei săptămâni vizita unui voluntar german care a asistat la toate activităţile şi proiectele curente în cadrul unui program de schimb de experiență. Marita Rehbein, voluntar SES (Senior Expert Service) din cadrul ,,Foundation of German Industry for International Cooperation” are 61 de ani, iar până în anul 2011 a fost profesor într-o şcoală generală pentru copii cu deficienţe de auz, a participat la cursuri de formare continuă pentru educatori şi are cunoştinţe de audiometrie.
,,Consider că a fost un schimb de experienţă util pentru ambele părţi, am învăţat unii de la ceilalţi şi sper că toate informaţiile pe care le-am oferit vor contribui la rezolvarea problemelor pe care le întâmpină persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire”, a precizat voluntarul SES, Marita Rehbein.
Prezenţa la Buzău şi realizarea în comun a activităţilor sub forma unor întâlniri, ateliere sau şedinţe de lucru vor fi valorificare în scrierea unor proiecte ce vor avea ca beneficiari direcţi tinerii cu deficienţe de auz şi comunicare, absolvenţi ai unei şcoli speciale.
“Pentru mine a fost o onoare să primesc informaţiile referitoare la modalităţile în care funcţionează în Germania sistemul educaţional special pentru tinerii cu deficienţe de auz şi comunicare verbală şi totodată o provocare de a identifica soluţiile la problemele pe care le întâmpinăm în România, necesare în vederea incluziunii în muncă a persoanelor fără comunicare verbală ! Uşa noastră va fi mereu deschisă şi vom răspunde oricprei persoane dornice de a şti cum se educă, cum se include în muncă şi societate un surd în Germania şi unul în România “, afirmat Ionica Tarău, coordonatorul proiectului.
Fundaţia din Germania are peste 10.000 de experţi, răspândiţi în aproximativ 50 de sectoare de activitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.