Schimbări peste schimbări la vârful unora dintre instituțiile buzoiene. Prima schimbare a fost operată la cârma Direcției Sanitar Veterinare unde pe postul de director a fost detașat șeful instituției similare din Sălaj. Este vorba despre Mircea Martin în timp ce Adonis Dragnea care a condus până acum respectiva instituție a fost detașat la Satu Mare. Cel puțin în acte, pentru că Dragnea este în prezent în concediu.
Schimbări au fost operate și la vârful Direcției Agricole Buzău. Inginerul Cosmin Florea a fost detașat la Giurgiu, însă și el este în concediu, astfel că, cel puțin deocamdată, nu se știe traiectoria pe care o va urma Florea. Este posibil ca el să conteste decizia transmisă în teritoriu de Ministrul Agriculturii, așa cum s-a întâmplat și în trecut când Florea a fost detașat la Satu Mare, într-un proces de rotire pe posturi a funcționarilor publici, manevră care a urmărit, cel mai probabil, înlăturarea din funcții a oamenilor care nu mai erau doriți de mai marii din ministerul de resort.
Ciprian STERIAN
