În Buzău, circa 16 % din unitățile școlare existente pe raza județului își vor deschide porțile la 15 septembrie deși nu au autorizație sanitară pentru că nu au apă curentă, au grupuri sanitare improprii, existând numeroase situații în care copiii învață în cămine culturale ori în școli vechi și dărăpănate.
Potrivit inspectorului general al IȘJ Buzău, Geta Burducea, în județul Buzău, din cele 560 de obiective, 84% au autorizaţie, respectiv 471 de unităţi de învăţământ, în timp ce 89 nu dețin acest document și nici nu vor avea curând autorizație din cauza deficiențelor pe care le prezintă. Conform sursei citate, sunt şcoli unde nu există surse de apă iar copiii vin de acasă cu sticluțe cu apă în timp ce în alte unități de învățământ nu sunt grupuri sanitare adecvate ori școlile sunt adevărate șantiere.
Potrivit lui Burducea, majoritatea școlilor neautorizate sunt din mediul rural în timp ce două unități de învățământ care nu au acest document sunt din municipiul Buzău: o grădiniță care funcționează la parterul unui bloc și care nu va primi din această cauză niciodată autorizație sanitară și o alta care este în curs de reabilitare.
”84 la sută din unitățile de învățământ au autorizație sanitară de funcționare raportându-ne la toate cele 560 de obiective pe care le avem în grijă. E un procent bun, raportând-mă cel de anul trecut de 72 de la sută. Unele din cele 89 de obiective care nu au autorizație vor obține în perioada următoare întrucât aceste școli sunt în reabilitare și de aceea nu au primit acum autorizație, dar sunt și școli care cu tristețe vă spun, nu vor primi curând autorizație sau poate niciodată, din cauza deficiențelor care nu pot fi rezolvate din cauza infrastructurii. Este vorba despre faptul că nu au apă curentă, grupurile sanitare nu corespund, sunt localități care din cauza infrastructurii nu pot rezolva aceste probleme”, a declarat vineri șeful IȘJ Buzău, Geta Burducea.
Potrivit Mediafax, în comuna Movila Banului, autoritățile se chinuie de mai bine de 7 ani să extindă și să modernizeze două unități de învățământ la care sunt arondați circa 250 de copii. Lucrările la cele două școli din satele Limpeziș și Movila Banului au fost demarate concomitent în anul 2007 când banii veneau de la Ministerul Educației prin Inspectoratul Școlar, dar constructorii au lucrat efectiv la reabilitarea unităților de învățământ doar doi ani, timp în care s-au cheltuit 850 de mii de lei. Din 2009, din lipsa banilor, șantierul a fost părăsit, tot ce s-a realizat în cei doi ani degradându-se sub privirile sătenilor ai căror copii învață în condiții improprii. Între timp, cele două școli au fost preluate de Primărie care speră să le finalizeze cu fonduri de la Uniunea Europeană, necesarul pentru finalizarea lucrărilor fiind estimat la peste un milion de lei.
În condițiile care proiectul prin care autoritățile speră să atragă fonduri europene este în fază incipientă, cele două școli rămân lacătul pe porți, iar copiii vor fi nevoiți să învețe și în anul școlar 2014-2015 în căminul cultural din satul Movila Banului și într-o școală veche construită la Limpeziș în anul 1948, nici una dintre cele două locații neîndeplinind standardele unei școli adevărate. În căminul cultural care va fi pe post de școală și în acest an pentru zeci de copii din satul Movila Banului sunt improvizate 4 săli de clasă care sunt delimitate nu prin uși, ci prin perdele sau prin bucăți de plastic. Clasele nu au intrări separate, ci se trece dintr-una în alta, spațiul fiind înghesuit, dotat cu mobilier vechi și deteriorat. WC-urile, amenajate din lemn, se află în curtea căminului cultural, fără a avea și chiuvete.
Situația de la Movila Banului nu este una singulară în județul Buzău. Potrivit unui raport întocmit recent la solicitarea prefectului Maria Buleandră de către specialiști din cadrul Prefrecturii, ISU, DSP și IȘJ care au inspectat cu preponderență școlile din mediul rural, numeroase unități de învățământ vor funcționa și în anul școlar 2014 2015 în condiții improprii, fără a avea autorizații sanitare. În perioada 2-4 septembrie, inspectorii au verificat 91 de unități de învățământ din 20 de localități buzoiene pentru a verifica modul și condițiile în care va debuta noul an școlar.
În comuna Amaru, de pildă, la școala și grădinița din localitatea Dulbanu, curtea de joc este neigienizată și plină de buruieni, nereguli grave fiind și la capitolul plan de evacuare în caz de incendiu. În comuna Balta Albă, grădinița funcționează într-o clădire veche, gardul este incomplet, curtea neamenajată, grupul sanitar neigienizat. Situația este similară și la o altă grădiniță din aceeași localitate unde pereții și zidăria sunt degradate iar grupurile sanitare murdare. La școala gimnazială Amara inspectorii au găsit coşul de fum al centralei termice necurățat iar în laboratorul de chimie prizele electrice montate direct pe material combustibil, respectiv pe băncile elevilor.
La Brăești, în școala generală echipele de control au găsit grupul sanitar neigienizat, cu uşi degradate şi baterii defecte, unitatea de învățământ neavând sursă de apă. De asemenea, sobele sunt nereparate, pavimentul este degradat, mobilierul şcolar deteriorat, geamurile sparte, curtea neamenajată, fără pubele pentru îndepărtarea deşeurilor menajere.
În comuna Calvini, la școala primară și la grădinița din satul Bâscenii de Jos, acoperişul clădirii în care acestea funcționează este deteriorat cu infiltrări de apă pluvială, tavanele sunt fisurate, instalaţia electrică cu defecţiuni, cu pericol de accident, sobele au fisuri și sunt nereparate.
În comuna Cernătești, o unitate școlară este în reabilitare – Şcoala Generală I-VIII Cernăteşti, iar Şcoala Generală I-VIII Aldeni este în conservare. Astfel, procesul de învăţământ pentru elevii de la Şcoala Generală I-VIII Cernăteşti se desfăşoară la etajul clădirii, iar pentru elevii de la Şcoala Generală I-VIII Aldeni în spaţiul fostului CAP, în condiţii necorespunzătoare cu mobilier şcolar degradat, sobe nereparate, tâmplărie ferestre incompletă, paviment din ciment în hol, grup sanitar neigienizat cu paviment şi uşi degradate, fără cale de acces la grupul sanitar, curte neamenajată.
În același raport se arată că în școlile din județul Buzău au fost identificate numeroase probleme care se pot răsfrânge asupra siguranței copiilor.
Potrivit inspectorilor, multe școli din județul Buzău folosesc spații improvizate în lipsa unor clase corespunzătoare în care să se desfășoare cursurile, nu au sisteme de alimentare cu apă potabilă, nu au grupuri sanitare corespunzătoare, racordate la apă curentă și cu un număr suficient de cabine și nu sunt dotate cu spații în care copiii să poată desfășura activități în aer liber, în condiții de siguranță. În plus, numeroase din școli, în special din mediul rural, nu dispun de spații de depozitare a produselor care sunt distribuite copiilor în cadrul programelor guvernamentale în timp ce altele nu au autorizații privind securitatea la incendiu, deși folosesc instalații electrice cu deficiențe ori improvizații care pot genera oricând un incendiu. Mai mult, în multe școli sobele sunt necurățate iar centralele termice sunt amplasate în aceleași corpuri de clădire cu clasele în care învață copiii.
Ciprian STERIAN