Scriitorul Nicolae Peneș a devenit, joi, Cetățean de Onoare al Județului Buzău. Titlul i-a fost acordat în ședința extraordinară a Consiliului Județean care a aprobat în unanimitate decernarea titlului.
„Este un om care face, a făcut și sper să facă mult timp și de aici în colo cinste județului Buzău. Este un om care ne-a adus practice istoria României și a înaintașilor noștri buzoieni care au făcut ceva pentru România fie că au fost născuți în Buzău fie că au avut activitate pe aceste meleaguri. Este un scriitor pe care cu toții îăl cunoaștem, active din punct de vedere intelectual și îi urăm multă sănătate și la cât mai multe cărți să scrie de aici în colo”, a spus Petre Emanoil Neagu.
La rândul său scriitorul Nicolae Peneș a mulțumit consilierilor și s-a arătat convins că noii aleși vor face tot ceea ce este posibil ca să facă din Buzău un județ cunoscut din punct de vedere economic dar și cultural. Totodată, noul Cetățean de Onoare al județului Buzău a declarat că are în lucru o carte dedicată unui inginer născut în Apuseni care a lucrat în mai multe întreprinderi buzoiene