Galeria Cetățenilor de Onoare ai județului Buzău s-a îmbogățit, joi, cu un nou nume. Este vorba despre Nicolae Bulat, istoric, scriitor și pârcălab al Cetății Soroca care a fost desemnat în ședința ordinară a Consiliului Județean Buzău „Cetățean de Onoare” la propunerea preotului Mihail Milea.
„Se acordă titlul de „Cetățean de Onoare al Județului Buzău” domnului Bulat Nicolae – istoric și scriitor ca apreciere a activității sale de menținere și promovare a valorilor culturale, istorice și lingvistice românești.
Împărtășesc și îmi însușesc propunerea formulată de președintele Fundației pentru copii „Sfântul Sava” Buzău privind acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al Județului Buzău” domnului Bulat Nicolae, un frecvent susținător al românismului pe ambele maluri ale Prutului.
Activitatea sa de profesor, scriitor și istoric este un exemplu de consecvență patriotică, pusă în slujba unui ideal de suflet: unirea României cu Republica Moldova.
De aceea, Consiliul Județean Buzău care a dovedit că are permanent în aria sa de preocupări legitime, dezvoltarea relațiilor cu unități administrativ-teritoriale din Republica Moldova, va recunoaște – oficial prin acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al Județului Buzău” meritele unor personalități românești.”, se arată în expunerea de motive semnată de președintele Consiliului județean Petre Emanoil Neagu.
Ceremonia de desemnare a titlului de cetățean de onoare a fost oficiată joi în prezența conducerii Consiliului Județean a aleșilor județeni, a primarului orașului Soroca, Victor Său, a preotului Mihail Milea, a comandantului Diviziei 2 Infanterie Getica și a altor oaspeți de seamă.
Prezent la ceremonie scriitorul Nicolae Bullat le-a mulțumit alleșilor județeni pentru onoarea acordată și le-a oferit acestora câte un exemplar din ultima sa carte intitulată „în căutarea unui erou: Generalul Stan Poetaș”.
Ulterior, scriitorul a mers în Sala Mare a Consiliului Județean unde și-a lansat cartea în fața a câtorva sute de elevi de la liceele buzoiene.