Inspectoratul de Stat în Construcţii va fi reorganizat prin desfiinţarea inspectoratelor judeţene şi crearea a opt direcţii regionale în construcţii, iar 125 de angajaţi vor fi disponibilizaţi, potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobată ieri de Guvern.
„Inspectoratul de Stat în Construcţii este prima instituţie din România cu servicii deconcentrate care se reorganizează pe structura regiunilor de dezvoltare, în locul celei pe judeţe. Măsura vizează eficientizarea activităţii instituţiei, inclusiv prin reducerea cheltuielilor de personal şi în special a celor cu personalul de conducere. Reorganizarea urmează linia promovată de Guvernul României de raţionalizare a cheltuielilor publice”, a declarat ieri într-un comunicat Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în subordinea căruia se află Inspectoratul de Stat în Construcții. Reorganizarea presupune reducerea a 125 de posturi, de la 875 la 750, dintre care 60 de posturi de conducere şi 65 de posturi de execuţie. Astfel, vor fi înfiinţate şapte direcţii regionale în construcţii prin reorganizarea inspectoratelor judeţene şi Direcţia Regională în Construcţii Bucureşti-Ilfov.
Buzăul va face parte din Direcţia Regională în Construcţii Sud-Est care va comasa și inspectoratele judeţene din Constanţa Brăila, Galaţi, Tulcea şi Vrancea, sediul urmând să fie stabilit la Constanţa.
Cristina DINULESCU

3 COMENTARII

  1. Direcţiile sanitare şi Inspectoratele şcolare se vor desfiinţa şi reorganiza în sistem naţional, cu coordonare regională şi reprezentanţe-reduse-la nivel judeţean. Nu s-au stabilit încă formule pentru dir.muncii, ITM urile şi agricultură. Unele, probabil, vor dispărea complet!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.