Un alt caz ce se poate înscrie lesne în seria de reclamații ilare pe care le primesc polițiștii buzoieni a fost semnalat, zilele trecute, la Râmnicu Sărat.
Un localnic de 79 de ani a cerut ajutorul polițiștilor pentru a-i găsi doi căini de rasă pe care îi pregătea pentru a-i apăra gospodăria de eventualii oaspeți nepoftiți. Cum cei doi ciobănești germani nu au decât patru luni și nu au încă simțul proprietății așa de bine dezvoltat având în vedere vârsta fragedă, au intrat pe mâna primului intrus care a pătruns în locuința proprietarului, pe timpul nopții, cu gânduri necurate.
După două zile de cercetări amănunțite, polițiștii au descoperit că vinovat de răpirea „paznicilor” râmniceanului de 79 de ani se face un vecin al acestuia în vârstă de 45 de ani. Intuind vigilența celor două patrupede, bărbatul de 45 de ani s-a hotărât în miez de noapte să fure câinii vecinului său, pentru a-i duce să-i păzească lui o proprietate pe care o avea în comuna Grebănu.
Până la urmă, grație intervenției prompte a polițiștilor, puii au ajuns la adevăratul stăpân, în timp ce hoțul se va alege, cel mai probabil, cu dosar penal.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.