CUTREMUR în zona Vrancea, resimțit în județele Buzău, Brăila, Vrancea, Galați dar și la Chișinău.
Seismul a avut loc la ora 23.04 și potrivit primelor date furnizate de Institutul Naţional pentru Fizica Pământului a avut o magnitudine de 4,4, la o adâncime de 40 de kilometri.
Este al doilea seism din România în această zi. Un cutremur a avut loc la ora 13:08, la o adâncime de 75 de kilometri, în județul Prahova. Cutremurul a avut o magnitudine de 2,4 pe scara Richter.
Cel mai puternic cutremur din ultimii zece ani a avut loc pe 22 noiembrie și a măsurat 5,7 grade pe scara Richter, având numerosae replici de mică intensitate, în zona seismică Vrancea.