Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014 – 2020, a organizat luni, la sala D. Filipescu din cadrul Consiliului Județean seminarul de informare cu privire la apelul de proiecte lansat în cadrul POR 2014-2020, respectiv: Axa prioritară 2: ”Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.1 – ”Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”.
Alocare apelului de proiecte pentru Regiunea Sud-Est (județele Brăila, Buzău, Galați, Vrancea și Constanța) : 12,91 milioane euro
În cadrul apelului nu se pot depune proiecte pentru investițiile localizate pe teritoriul acoperit de instrumentul Investiţii Teritoriale Integrate (ITI) Delta Dunării – județul Tulcea.
Locul de implementare a proiectului este situat în mediul urban, în regiunea de dezvoltare în care a fost depusă cererea de finanțare.
Solicitantul trebuie să fie o societate (Legea nr. 31/1990, cu completarile și modificările ulterioare) sau societate cooperativă (Legea nr.1/200, cu completările și modificările ulșterioare) care se încadrează în categoria microîntreprinderilor.
Domeniul de activitate în care se realizează investiţia
– domeniile de activitate eligibile sunt enumerate în în Anexa 2 la Ghidul specific.
– investițiile care vizează clasa CAEN 8690 ”Alte activităţi referitoare la sănătatea umană” sunt eligibile doar dacă sunt implementate într-o stațiune balneoclimaterică;
– investiția propusă prin proiect trebuie să vizeze o singură clasă CAEN.
Solicitantul trebuie să fi desfăşurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puţin unui an fiscal integral, nu a avut activitatea suspendată temporar oricând în anul curent depunerii cererii de finanțare și în anul fiscal anterior și a înregistrat profit din exploatare (>0 lei) în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare.
a) Solicitantul trebuie să fi înregistrat un număr mediu de salariați de cel puțin 1, în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare
Sau
b) Solicitantul are cel puțin un angajat cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, la data depunerii cererii de finanțare.
Valoarea eligibilă minimă și maximă a unui proiect
Valoarea eligibilă a proiectului trebuie să fie de minimum 25.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb InforEuro, valabil la cursul de schimb InfoEuro valabil la data lansării apelului de proiecte (publicarea ghidului specific).
Cuantumul finanțării nerambursabile solicitate nu poate depăși plafonul de minimis 200.000 euro valoare acordata unei întreprinderi pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi (ultimii 2 inainte de data depunerii CF si anul curent depunerii CF).
Contribuția financiară obligatorie a beneficiarilor este de minimum 10% din valoarea eligibilă a investiției.
Perioada în care pot fi depuse proiectele
- Data de la care pot fi depuse cereri de finanțare: 07.2019 ora 12:00:00
- Data până la care pot fi depuse cereri de finanțare: 11.2019 ora 12:00:00
Perioada de de depunere a proiectelor poate fi redusă în cazul în care bugetul apelului este consumat mai devreme.