Senatorul liberal Doina Tudor va fi scoasă din arest la domiciliu și judecată sub control judiciar la fel ca și soțul său, fostul vicepreședinte al ASF, Daniel Tudor. Decizia completului de fond de la  Înalta Curți de Casație și Justiție din data de 13 aprilie prin care cei doi soți erau scoși din arestul la domiciliu a rămas definitivă după ce un alt complet al instanței supreme a respins, marți, contestația formulată de procurorii DNA la sentința din data de 13 aprilie.

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – împotriva încheierii din 13 aprilie 2016 dispusă de Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr.1564/1/2016/a1.1. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intima?ii inculpaţi Tudor Daniel George şi Tudor Doina Ana, în sumă de câte 35 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2016”, se arată în încheierea ședinței de judecată.

Astfel, prin decizia de mai sus, sentința instanței din data de 13  aprilie rămâne definitivă și cei doi soți vor putea fi judecați sub control judiciar având totuși o serie de interdicții după cum urmează:

„ În temeiul art. 242 alin. (2) C.pr.pen., dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu a inculpaţilor Tudor Daniel-George ?i Tudor Doina Anca cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de câte 60 de zile, de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În temeiul art. 215 alin. (1) şi alin. 2 lit. a) şi d) C.pr.pen., pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, cei doi inculpaţi trebuie să respecte următoarele obligaţii: – să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară ?i la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; – să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; – să se prezinte la organul de poliţie în raza căruia locuiesc, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau de câte ori sunt chemaţi; – să nu părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; – să nu comunice în mod direct sau indirect, pe orice cale, între ei doi, cu inculpatul Marian Ovidiu şi cu martorii Carabulea Ilie, Muraru Alina, Marian Melania Elena, Mîrzac Marian, Morlova Victor Gabriel, Ucă Nicolae ?i Mierlă Dumitru sau cu orice alte persoane care vor dobândi calitatea de martori în cauză. În temeiul art. 215 alin. (3) C.pr.pen., atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. II. În temeiul art. 348 alin. (2) Cod procedură penală raportat la art. 207 alin. (2) şi alin. (4) Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul Marian Ovidiu. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 35 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.