excludere COnstantin Popa

Organizația Județeană a Partidului Poporului-Dan Diaconescu precizează, într-un comunicat de presă, că senatorul Constantin Popa, ales pe listele PP-DD, a fost exclus din partid conform deciziei Biroului National de Coordonare nr.160 din data de 01.07.2013.
Totodată, biroul de comunicare al PP-DD explică faptul că, după excludere, senatorul buzoian își pierde toate funcţiile politice deţinute iar modificările pe site-ul Senatului României vor fi făcute după vacanța parlamentară.
Precizările biroului depresă al Organizației Județene a PP-DD vin în contextul în care, senatorul Constantin Popa a declarat recent că ar fi încă membru PP-DD.
Corespondenta Popa
Declarațiile lui Popa par a avea însă și un sâmbure de adevăr. În ciuda faptului că la momentul excluderii sale din partid atât mass-media locală cât și cea națională a preluat informația, Popică nu a fost înștiințat, oficial, de decizia Biroului National de Coordonare al PP-DD.
Corespondența trimisă de Organizația Județeană a PP-DD Buzău care conținea decizia adoptată de forul Central al partidului s-a întors la expeditor din pricina faptului că senatorul nu ar mai locui la adresa menționată.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.