Candidatul desemnat al USL la președinția Consiliului Județean Buzău, senatorul liberal Cristi Bîgiu, neagă cu vehemenţă zvonurile apărute într-o publicație locală, zvonuri conform cărora și-ar fi cumpărat poziția cu jumătate de milion de euro. Liberalul spune că nu își explică apariția acestor false informații, cu atât mai mult cu cât nu a fost implicat niciodată în astfel de scandaluri, indiferent de funcția pe care a ocupat-o de-a lungul vremii.
” Am văzut, pentru prima dată, un articol în care am fost acuzat că am dat mită jumătate de milion de euro pentru a obține această desemnate, de candidat al USL la Consiliul Județean. Niciodată nu am fost implicat în așa ceva, nici când am fost în funcții publice, nici înainte și, ca atare, o să fac un lucru care nu mi-a plăcut niciodată. O să-i dau în judecată, o să cer daune morale cu care, în funcție de cuantum, o să ajut un proiect pentru comunitate ori voi face un proiect nou, de la cap la coadă, dacă voi câștiga acest proces”, a declarat senatorul liberal Cristi Bîgiu.
Ciprian STERIAN











Bagă, bagă tare că nu se mai astâmpără nemernicii sştia. Ei judecă pe alţii-deşi n-au nici un drept, după propria moralitate şi comportare!
Cui să dea mită, domnule doctor, spune-mi şi mie că aş da şi eu! ?!?
Mai ţineţi minte ziarul respectiv ce zicea prin 1999? Ştiţi ce a declarat autoarea? că dvs. aţi fi în spatele mârşăviei. Nu cumva şi acum?? Eu păstrez înregistrările!