Senatorul Doina Tudor, soțul acesteia Daniel Tudor și fostul secretar general al Senatului României, Ovidiu Marian au fost trimiși în judecată pentru complicitate la luare demită, luare de mită și trafic de influență dosarul urmând să fie judecat de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Iată mai jos comunicatul D.N.A.:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpaților:

 

TUDOR DANIEL GEORGE, președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită,

TUDOR DOINA-ANCA, senator în cadrul Senatului României, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de luare de mită,

și sub control judiciar a inculpatului MARIAN OVIDIU, secretar general al Senatului României, la data comiterii faptei, privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada martie – mai 2013, în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, inculpatul Marian Ovidiu a pretins de la acționarul majoritar al firmei respective (denunțător în cauză), pentru inculpatul Tudor Daniel George, suma de 3.000.000 de euro.
Totodată, Marian Ovidiu a susținut că are influență asupra președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și că-l va determina pe acesta să nu îndeplinească acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu. Concret, inculpatul Tudor Daniel George trebuia să depună diligențele necesare pentru ca rezultatul controlului să fie unul favorabil omului de afaceri.
Din suma de bani inițial pretinsă, inculpatul Marian Ovidiu a primit efectiv 500.000 euro, din care și-a însușit 200.000 de euro.
Restul de 300.000 euro au fost remiși inculpatului Tudor Daniel George în trei tranșe de câte 100.000 euro, o primă tranșă, în mod direct, iar următoarele două tranșe, în mod indirect, prin intermediul soției sale Tudor Doina Anca, senator în Parlamentul României, persoană care cunoștea, la momentul intermedierii sumelor de bani, atât proveniența cât și scopul pentru care erau remise aceste sume de bani.
În urma sumelor remise cu titlu de mită, la data de 26 aprilie 2013, inculpatul Tudor Daniel George a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenționa asupra gradului de risc ridicat al societății) și a impus remedierea unor deficiențe minore și nesemnificative în raport cu situația financiară precară a societății.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumelor de bani, în lei și valută, prezente și viitoare, din conturile deschise pe numele inculpatului Tudor Daniel George, până la concurența sumei de 300.000 euro.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.