După un an de pauză, Primăria Buzău va organiza, în această vară, cea de-a patra ediție a Mitingului Aviatic, desfășurat pe aerodromul situat la marginea orașului.
Pentru această activitate, municipalitatea a alocat deja suma de 1 miliard de lei vechi, evenimentul fiind programat, cel mai probabil, în luna august.
Pâna acum, la Buzău, au fost organizate trei ediții ale Mitingului Aviatic. Prima ediție a avut loc în vara anului 2007 iar ultima, care s-a bucurat și de participare internațională, s-a desfășurat în anul 2009. În 2010, din cauza lipsei banilor, Primăria Buzău a renunțat la organizarea show-lui aviatic.
Ciprian STERIAN