O cantitate importantă de lemn, achiziționată  din banii polițiștilor români, a ajuns astăzi la persoanele afectate de ninsori și viscol din județul  Buzău. Polițiștii au reușit să ajunga la Scărlătești, un sat uitat de lume, situat aproape de limita cu județul Brăila, locuit de persoane vârstnice în proporție de aproximativ 90%.
Drumul ce face legătura între Largu și satul Scărlătești a fost deszăpezit cu doar câteva minute înainte de sosirea Caravanei POLIȚIA ROMÂNĂ, iar oamenii, extrem de impresionați de faptul ca nu au fost uitați, se uitau cu uimire la oamenii în uniformă care le descărcau lemnele în poartă și îi ajutau să la ducă în gospodărie.
Cu recunoștință au fost primiți și luptătorii Serviciului de Intervenție Rapidă care au dus în ranițe pachetele cu alimente până la intrările pe care localnicii reușiseră să le facă prin nămeți pentru a ieși din casele acoperite cu zăpadă.
În județul Buzău, alte 42 de familii din comunele Luciu și Largu au primit peste 60 de metri cubi de lemn de foc încărcat în trei autocamioane iar în zilele ce urmează alți 140 de metri cubi de lemn vor fi aduși de polițiști cu ajutorul a 11 camioane și donate persoanelor sinistrate din zonele cele mai afectate de ninsori și viscol.
Camioanele vor fi însoţite de poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău şi vor fi transportate
la adresele identificate de către poliţiştii din cadrul Secţiilor de Poliţie Rurală şi descărcate, cu ajutorul lucrătorilor de intervenţie rapidă, direct în curţile oamenilor.
Totodată, prin contribuția benevolă a polițiștilor persoanele din zonele afectate de cantitățile mari de zăpadă vor primi și produse alimentare neperisabile.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.