Casele mai multor profesori din BUzău și a unor directori de licee au fost percheziționate, miercuri dimineață, la finalul audierilor mai multe cadre didactice fiind ridicate și duse la audieri.
Ancheta profesorilor se desfășoară la Parchetul de pe lângă TRibunalul Buzău unde se află numeroși profesori care au fost implicați în desfășurarea examenului de bacalaureat, sesiunea august-*septembrie 2013. Printre cei care se află la audieri se află și directorul Liceului nr. 7, Robert Harabagiu.
Iată un comunicat remis miercuri de Parchetul de pe lângă TRibunalul Buzău:
”Astăzi, 01.04.2015, urmare autorizării dispusă de instanța de judecată s-au efectuat percheziții domiciliare la mai multe adrese din județul Buzău și s-a realizat aducerea la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău a unor persoane în vederea audierii și luării măsurilor procedurale legale.
În prezenta cauză se fac cercetări față de mai multe cadre didactice care au făcut parte din Comisia de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2013 și care au avut calitatea de profesori corectori, sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale și infracțiuni de corupție.
Sesiunea de bacalaureat august-septembrie 2013 a fost organizată conform reglementărilor în vigoare la Centrul de Evaluare Zonală din județul Buzău de la Liceul cu program sportiv din municipiul Buzău. Procurorii instrumentează cauza cu sprijinul I.P.J. Buzău, Serviciul Județean Anticorupție Buzău, beneficiind de suportul tehnic și informativ de specialitate al S.P.I.”.
Așadar, dosarul în care sunt audiați numeroși profesori și directori de licee din Buzău a fost disjuns din dosarul în care fostul director al Liceului din Vernești, Viorel Mirițescu, a fost trimis deja în judecată.
Recent, fostul director al Liceului Teoretic Vernești, Viorel Mirițescu, secretarul-șef al unui liceu buzoian Mărioara Milea, Stoicescu Adrian și Stoicescu Marian au fost trimiși în judecată de procurorii buzoieni, fiind suspectați de trafic de influență, complicitate la trafic de influență, loviri și alte violențe și lipsire de libertate în mod ilegal.
”În cursul anului 2013 inculpatul Mirițescu Viorel, la acea dată director la Liceul Tehnologic din comuna Vernești, a primit, printr-un intermediar, o sumă de bani de la o persoană fizică pentru efectuarea de intervenții in scopul promovării de către acea persoană a examenului de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2013. De asemenea, a primit de la o altă persoană fizică o sumă de bani pentru a-i facilita promovarea probei de matematică la examenul de bacalaureat din aceeași sesiune, august-septembrie 2013. În luna noiembrie 2014, inculpatul Mirițescu Viorel a exercitat violențe fizice asupra persoanei fizice care îi remisese suma de bani prin intermediar, producându-i leziuni traumatice care au necesitat îngrijiri medicale, impiedicând-o totodată să părăsească incinta locației în care se afla.
În luna august 2014, inculpata Milea Mărioara, secretar șef la o instituție de învățământ din municipiul Buzău, a pretins și primit o sumă de bani de la unul din candidați, pentru a interveni pe lângă profesorii corectori în scopul promovării probei la disciplina de limba și literatura română a examenului de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2014.
Inculpatul Stoicescu Marian a pretins, in anul 2013, o sumă de bani de la aceeași persoană fizică – candidat la susținerea examenului de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2013, susținând că va interveni prin inculpatul Mirițescu Viorel, care ar avea influență asupra profesorilor corectori, pentru promovarea probelor, iar inculpatul Stoicescu Adrian a remis inculpatului Mirițescu Viorel suma de bani primită de la acel candidat, în scopul efectuării intervenției pentru promovarea examenului. În același mod, inculpatul Stoicescu Adrian a primit de la un alt candidat o sumă de bani, lăsând să se înțeleagă că poate interveni pentru obținerea unei note de promovare la disciplina matematică de la examenul de bacalaureat din aceeași sesiune.
Din cercetările efectuate în cauză rezultă că inculpații s-au prevalat de influența asupra unor funcționari și cadre didactice din învățământ și că au dat dovada de un mod de operare complex.”, susțin anchetatorii.