asistenta moarta
Întreg personalul din Spitalul Județean Buzău este în stare de șoc după moartea fulgerătoare a unei asistente medicale care lucra la Cardiologie din ianuarie 1994. Femeia a sfârșit joi într-un mod cumplit. Propria mașină a trecut peste ea, fiind descoperită moartă în fața casei de către soț, la circa o oră și jumătate de la accident.
Din primele informații, Mihaela Luminița Pavel, de 41 de ani, ieșise joi de la serviciu, de la Spitalul Județean Buzău, unde lucrează de ani de zile. A plecat spre casă, la Tisău, și nimic nu prevestea nenorocirea. În fața casei, femeia ar fi deschis porțile pentru a-și parca mașina, însă a lăsat-o pe liber și nu a tras frâna de mână. Lăsată neasigurată, mașina s-a urnit din loc și a trecut peste biata asistentă care nu a avut nici o șansă la viață.
A fost găsită, spun anchetatorii, la circa o oră și jumătate după accident, de propriul soț, care a ieșit la poartă, alarmant că femeia a întârziat de la serviciu.
A găsit-o sub roțile autoturismului, fără suflare.
Acum, corpul neînsuflețit al Mihaelei Luminița Pavel, se află la Serviciul de Medicină Legală, unde medicii vor efectua necropsia.
Mihaela Luminița Pavel era căsătorită și avea o fată.

UPDATE:
Potrivit surselor, tragedia de la Tisău a fost anunțată la ora 15.50, la circa o oră și jumătate de la momentul producerii. Conform primelor informații, asistenta de 41 de ani ar fi parcat autoturismul pe podul de beton din dreptul locuinței, ar fi coborât pesntru a deschide porțile imobilului și pentru că nu ar fi asigurat corespunzător autoturismul si nu ar fi apreciat manevra potrivit configurației terenului care este în pantă către curtea imobilului, autovehiculul s-a pus în mișcare spre incinta casei. Încercând să oprească mașina, femeia a fost prinsă sub autoturism, în curte, fiind găsită decedată de soțul ei după circa o oră și jumătate.
Evenimentul este încadrat ca fiind autoaccidentare.

1 COMENTARIU

  1. […] Întreg personalul din Spitalul Județean Buzău este în stare de șoc după moartea fulgerătoare a unei asistente medicale care lucra la Cardiologie din ianuarie 1994. Femeia a sfârșit joi într-un mod cumplit. Propria mașină a trecut peste ea, fiind descoperită moartă în fața casei de către soț, la circa o oră și jumătate de la accident. Din primele informații, Mihaela Luminița Pavel, de 41 de ani, ieșise joi de la serviciu, de la Spitalul Județean Buzău, unde lucrează de ani de zile. A plecat spre casă, la Tisău, și nimic nu prevestea nenorocirea. În fața casei, femeia ar Sursă știre […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.