Social-democrații buzoieni se reunesc astăzi în ședință la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău pentru a pune țara la cale în vederea alegerilor parlamentare de la începutul lunii decembrie. De la orele prânzului PSD Buzău are programată o ședință a Biroului Permanent iar de la ora 14.00 președinții de organizații se reunesc pentru a-și desemna candidații care vor intra în lupta electorală pe cele 6 colegii care revin conform înțelegerii din interiorul Uniunii Social Liberale. În ultimele zile tot mai multe zvonuri privind candidaturile social-democraților au apărut pe piață iar ședința de astăzi are rolul de a face oarecum lumină în privința numelor care urmează să intre în bătălia electorală. În ultima vreme există voci care afirmă că deputatul Marian Ghiveciu ar fi pierdut la masa negocierilor colegiul numărul 5 de deputat care ar fi revenit colegilor de alianță din PNL. Motivul ar putea fi chiar problemele pe care Ghiveciu le-ar putea întâmpina pe o parte importantă a colegiului pe care a fost ales și anume în comuna Merei. Cu toate că nu sunt șanse ca procesul în care deputatul este acuzat de fapte de corupție să fie finalizat până la alegerile locale deputatul social-democrat este cunoscut în comuna Merei ca un cal breaz și sunt slabe șanse ca el să mai obțină voturi din partea electoratului de acolo.
Un alt colegiu care va intra în discuție astăzi este colegiul 7. Chiar dacă până în urmă cu ceva timp se auzea că acesta este vizat de PNL se pare că și aici lucrurile s-au schimbat. Viceprimarul Marcel Ciolacu va candida din câte se știe pentru un post de deputat pe colegiul 7 urmând a intra în bătălie directă cu deputatul Cezar Preda.
Totodată, social-democrații vor stabili dacă fiica consilierului județean Laurențiu Dobrică va candida pe colegiul 4 sau pe colegiul 6 dar și o eventuală susținere a lui Ion Vasile pentru un nou mandat de senator. Și aici problema este destul de delicată. Ion Vasile se bucură de sprijinul conducerii centrale a partidului dar președinții de organizații sunt cei care vor trebui să ia o decizie mai ales că actualul președinte al PSD, Constantin Boșcodeală a recomandat drept candidat pe colegiul 3 de deputat pe cumătrul Victor Mocanu.
Rămâne de văzut la finalul zilei care vor fi rezultatele negocierilor și cine pe ce colegiu va candida la alegerile din iarnă dar chiar și așa ultimul cuvânt este așteptat tot din partea conducerii centrale a USL.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.