Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă organizează vineri o bursă, special pentru absolvenți promoția 2011, fie că este vorba despre cei cu diplomă, fie că vorbim despre cei care nu au reușit să promoveze examenul de bacalaureat.
Potrivit directorului AJOFM Buzău, Valeriu Dimciu, bursa va avea loc la toate agențiile locale din județ, numai în municipiul reședință de județ încercându-se atragerea la eveniment a circa 50 de agenți economici care să vină cu oferte de angajare pentru tineri.
Evenimentul este binevenit în condițiile în care la Buzău, rândurile șomerilor au fost îngroșate de sute de absolvenți de liceu care fie nu au luat bacalaureatul, fie au promovat examenul de maturitate dar nu mai vor să învețe carte și astfel, nu s-au înscris la facultate, pentru continuarea studiilor. În evidențele AJOFM Buzău figurează deja peste 720 de absolvenţi de liceu care şi-au depus ‎actele pentru a primi indemnizaţii de şomaj. Printre ei se află şi cei care au ‎luat examenul de bacalaureat dar şi absolvenţii care nu au promovat ‎bacalaureatul şi care vor primi o indemnizaţie de şomaj de 250 de lei, pentru ‎jumătate de an. La finele lunii curente, se încheie perioada în care absolvenții de liceu pot depune actele pentru șomaj, astfel că numărul lor total va fi cunoscut abia luna viitoare.

În judeţul Buzău, rata şomajului, era în scădere la finele lunii august şi ‎se ridica la 7,26 la sută. Odată cu terminarea studiilor de către liceeni şi a ‎unui procent destul de scăzut de promovabilitate la bacalaureat, ceea ce ‎înseamnă practic că tinerii nu se pot înscrie la facultate, este de aşteptat ca ‎şomajul să atingă din nou cote îngrijorătoare. Aceasta cu atât mai mult cu cât ‎puţini angajatori au în aceste vremuri oferte pentru cei fără un loc de muncă. ‎

Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.