arestat-2
Doi soți din localitatea Calvini au fost băgați la zdup după ce s-au manifestat zgomotos și violent în fața unor polițiști care i-au oprit în trafic pentru verificarea mașinii.
Potrivit IPJ Buzău, incidentul a avut loc pe Bulevardul Unirii, în momentul în care un echipaj al Biroului Rutier a oprit pentru control o autoutilitară ce prezenta avarii similare celor produse în urma implicării într-un accident.
Poliţiştii au constatat că şoferul – un bărbat de 35 de ani, din comuna Calvini – nu deţinea autorizaţie de reparaţie, motiv pentru care i-au întocmit proces verbal de contravenţie şi i-au reţinut permisul în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile.
În momentul în care i s-au adus la cunoştinţă măsurile legale ce urmează a fi luate împotriva lui, conducătorul auto a devenit recalcitrant, s-a manifestat violent şi a început să adreseze ameninţări poliţiştilor.
Bărbatul a opus rezistenţă în momentul în care poliţiştii au procedat la imobilizarea lui, în „ajutorul” şoferului venind soţia acestuia, care a încercat să îi împiedice pe poliţişti să îşi îndeplinească obligaţiile de serviciu.
Atât conducătorul auto, cât şi soţia lui au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Buzău, unde li s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „sfidarea organelor judiciare”, respectiv „împiedicarea, sub orice formă, a organelor de menţinere a ordinii publice de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliţiei”.
Împotriva celor doi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate de poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.