Marius ANASTASIU

Spitalele din județ nu vor mai primi bani de la bugetul de stat. Anunțul a fost făcut, marți, de ministrul Sănătății, Eugen Nicolaescu, în cadrul unei videoconferințe la care au participat autoritățile sanitare din întreaga țară. Conform oficialilor guvernamentali unitățile sanitare vor trebui să se descurce cu banii care le-au fost alocaţi fără a mai primi suplimentări de bugete la rectificarea pe care Guvernul o va face.
Astfel, directorii unităţilor spitaliceşti trebuie să se descurce cu ceea ce le-a mai rămas în conturi iar acesta poate fi un și un test pentru verificarea capacității managerilor aflați în funcție.
Eugen Nicolăescu a spus că principala direcţie de reformă pe care conducerile Ministerului Sănătăţii (MS) şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate o au în vedere este echilibrarea componentelor sistemului sanitar.
„În discuţiile pe care le vom avea în această săptămână cu FMI, BM, CE, vom accentua reforma structurală, vom pune preţ pe ceea ce se numeşte dezvoltarea sistemului prespitalicesc. Toţi managerii trebuie să înţeleagă că acesta este drumul corect. Îi rog pe manageri să înţeleagă că în bugetele spitalelor sunt resurse. Important e cum reuşesc să le dirijeze acolo unde este nevoie şi unde pot fi utilizate într-un mod mai eficient”, a declarat ministrul Eugen Nicolăescu, citat într-un comunicat de presă al MS.
Ministrul Sănătăţii le-a solicitat managerilor de spitale să găsească resursele necesare pentru ca până la sfârşitul anului 2013 activitatea să se desfăşoare fără sincope majore şi să acopere necesarul de finanţare, fără a tăia din drepturile salariale ale personalului.
„Aveţi foarte multe pârghii la dispoziţie, de dumneavoastră depinde cum le utilizaţi. Amintiţi-vă că, dacă daţi mai multe consultaţii în ambulatoriu şi faceţi mai multe internări de zi, s-ar putea să aveţi mai mulţi pacienţi multumiţi, cu mai multe cazuri rezolvate, decât pacienţi care aşteaptă la uşile spitalelor pentru internare continuă”, a mai spus ministrul Eugen Nicolăescu.
În cadrul întânirii s-a stabilit ca, până la 15 august 2013, prefecţii judeţelor să evalueze planurile de măsuri întocmite de managerii spitalelor, cu consultarea Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate şi a Direcţiilor de Sănătate Publică, sub coordonarea consiliilor locale. Planurile trimise de prefecţi vor fi analizate de Ministerul Sănătăţii după 20 august, pentru a decide cele mai potrivite măsuri, a precizat sursa citată.
La Buzău, cele mai mari probleme le ridică Spitalul Județean Buzău. Autoritățile sanitare buzoiene în frunte cu managerul spitalului au termen până pe 20 august să prezinte ministerului soluțiile cu care speră să depăşească criza financiară din sistem.
„Va trebui să gândim totul într-o manieră care să nu pericliteze actul medical. Este foarte ușor să impui pompieristic niște măsuri restrictive cu cheltuielile dar trebuie să ne gândim și asupra standardului de calitate al actului medical”, a declarat managerul Spitalului Județean Buzău, Marius Anastasiu.
Totodată, ministerul de resort le-a transmis conducătorilor de unități medicale să
nu mai lucreze pe datorie ca să nu mai acumuleze debite către furnizorii de medicamente dar și să reducă bugetele de salarii. În aceste condiții, mai mult ca sigur, actul medical în cea mai mare unitate spitalicească din județ va avea de suferit iar conducerea este conștientă că vor urma vremuri foarte grele.
„Rămâne să facem o analiză foarte punctuală și să vedem dacă reușim să identificăm, în cadrul contractului pe care îl avem, resursele necesare. Ceea ce pot să spun este că va fi foarte greu”, a declarat Marius Anastasiu, directorul Spitalului Județean Buzău.
Ciprian STERIAN

1 COMENTARIU

  1. Ce sa mai spunem? Guvernul Ponta nu Ichide spitalele dar le lasa fara finantare. Taieri din fondulnde salarii si reduceri de cheltuieli materiale(cu medicamente).
    O sa fie ….” Si mai bine”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.