Spital Judetean Buzau
Președintele Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu, a anunțat vineri că arieratele Spitalului Județean au fost achitate. Ba mai mult, și datoriile celei mai mari unități spitalicești au fost aduse la zi. Este o situație mai mult decât îmbucurătoare, având în vedere lipsurile cu care s-a confruntat mai mereu Spitalul Județean Buzău, lipsuri puse pe seama crizei financiare, a datoriilor și firmelor care strângeau cu ușa unitatea. Odată cu plata datoriilor, se așteaptă ca Spitalul Județean Buzău să funcționeze mai bine iar pacienții să nu mai aibă de suferit atunci când ajung la mâna personalului medical.
”Spitalul avea datorii, numai arierate de 300 de miliarde de lei, acum prin sprijinul Guvernului și cu ultima alocare de 129 de miliarde, Spitalul Județean a terminat arieratele dar și plățile restante, suntem cu datoriile la zero, ceea ce va permite o funcționare mult mai corectă a spitalului”, a anunțat vineri președintele Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu.
Aproape întotdeauna, în Spitalul Județean Buzău au fost probleme cu medicamentele și materialele sanitare, dar și cu plata utilităților. Mai mereu, pacienții au fost trimiși la farmacia din colț să-și cumpere tratamentul de care aveau nevoie pentru a fi tratați de medici. în unele cazuri, bolnavii au fost nevoiți să-și cumpere de la banalele seringi sau pansamente până la medicamente scumpe de care viața lor depindea, pe motiv că spitalul are stocul epuizat iar speranțe pentru ieșirea din criză nu prea sunt.
Acum, odată cu plata datoriilor, conducerea Spitalului Județean Buzău are obligația de a gestiona eficient lucrurile, astfel încât cea mai mare unitate spitalicească buzoiană să nu mai ajungă în situația de a fi înglodată în datorii iar furnizorii să amenințe cu sistarea serviciilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.