Starea pilotului buzoian Victor Huci, internat ieri la Spitalul Floreasca, este foarte gravă. Bărbatul de 60 de ani are  traheea afectată, multiple leziuni și arsuri grave pe o mare parte din corp. Conform unor surse din rândul apropiaților lui Huci,  membrii familiei  pilotului au ajuns ieri după amiază în Capitală însă nu au fost lăsați să îl vadă. Doctorii au înștiințat rudele că bărbatul este în comă indusă,  șansele de supraviețuire fiind reduse.
Ieri,  un avion ultraușor pilotat de Mircea Toader și Victor Huci s-a prăbușit în județul Prahova. În urma incidentului, pilotul Mircea Toader și-a pierdut  viața iar Victor Huci a fost  internat în stare gravă la spital. Cei doi erau aşteptaţi săptămâna viitoare la Focşani, unde ar fi ‎trebuit să aibă loc o reuniune a tuturor celor care au lucrat la unitatea de ‎aviaţie desființată în urmă cu 10 ani unde au lucrat atât Toader cât și buzoianul Victor Huci.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.