Consiliul de Administrație al Spitalului Județean, conducerea Consiliului Județean, a Serviciului de Ambulanță dar și cei patru demisionari de la Unitatea de Primire Urgențe a unității medicale se vor așeza, astăzi, la masa discuțiilor în încercarea de a găsi cele mai bune soluții pentru rezolvarea situației generată de intenția celor patru medici de a pleca de la UPU. Anunțul a fost făcut, aseară, chiar de directorul Spitalului Județean Buzău, medicul Doru Nicolescu, care și-a exprimat speranța că în urma acestei ședințe cei patru medici se vor răzgândi și vor rămâne să lucreze la Unitatea de Primire Urgențe a celui mai mare spital buzoian.
Și subsecretarul de stat Raed Arafat a declarat aseară la un post de televiziune local că cel mai bine ar fi atât medicii demisionari, cât și conducerea DSP, șefii spitalului și cei ai Consiliului Județean să se așeze la masa discuțiilor și să se ajungă la un consens, astfel încât activitatea la UPU să nu fie paralizată iar oamenii să sufere și mai mult.
De asemenea, Raed Arafat a precizat că a aflat de la jurnaliștii din presa buzoiană situația de la UPU provocată de demisia a 4 medici, adăugând că astăzi așteaptă un raport detaliat de la conducerea Direcției de Sănătate Publică.
Până acum, nici unul din cei patru medici nu a revenit asupra deciziei de a demisiona de la UPU, doctorul Bogdan Cojocaru precizând doar că ”are propriile nemulțumiri și propriile oboseli” generate de volumul foarte mare de muncă la care este supus. Pe de altă parte, Cojocaru nu a exclus întru totul posibilitatea de a-și rupe demisia.
Patru medici de la UPU și-au scris demisiile ca urmare a atacului fără precedent lansat de președintele Consiliului Județean Buzău, Victor Mocanu, la adresa halatelor albe care lucrează în cea mai mare unitate spitalicească. Mocanu a explicat ieri că mesajul nu s-a adresat neapărat medicilor de la UPU ci tututor cadrelor medicale din Spitalul Județean, pe care le-a îndemnat să comunice cu pacienții și cu susținătorii și să-i trateze cum se cuvine.
Medicii demisionari sunt Bogdan Cojocaru, Angela Mazdrag, Anca Marinescu și Gina Cîmpeanu, toți de la Unitatea de Primire Urgențe, acolo unde se lucrează la foc automat, personalul este insuficient în timp ce numărul pacienților ajunge să depășească pe cap de medic per gardă și 150 de oameni.
În prezent, cei patru medici demisionari sunt în preaviz și-și desfășoară normal activitatea la UPU, astfel că, cel puțin deocamdată, bolnavii nu sunt afectați de cutremurul produs în sistemul medical buzoian.

Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.