UPDATE: Barbatul din localitatea Căpățânești care amenința că se sinucide a fost imobilizat de polițiști și internat la spitalul de neuropsihiatrie săpoca. După ce a dat drumul la gazul uneia dintre butelii, individul a acceptat într-un final să stea de vorbă cu un negociator al Poliției pe care l-a primit în casă. În timp ce aceștia discutau un echipaj de mascați a pătruns în casă, l-au imobilizat pe bărbat și l-au dus direct la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca unde a rămas internat.

UPDATE: Omul continuă să amenințe că se sinucide. Deși la fața locului a fost trimis un polițist negociator, nu s-a reușit să se cadă la pace cu scandalagiul, care se pare că ar fi și băut.
Bărbatul a lucrat în Suedia, ca măcelar. Banii cîștigați departe de casă i-a investit într-o casă pentru familia sa pe care a ridicat-o în curtea socrului său. Omul a venit acasă de sărbători, să petreacă alături de fetița pe care o are și de nevastă, însă în satul natal ar fi aflat că femeia îl înșeală. De aici supărarea și amenințarea că se aruncă în aer.
Bărbatul se află într-o cameră a locuinței, singur, și are 2 butelii și o brichetă. Se pare că ar fi dat deja drumul la gaz. Omul cere să vorbească cu nevasta care însă nu vrea să vină, spunând că este departe de Buzău.
La fața locului se află și mama bărbatului, care speră ca fiul său să nu recurgă la vreun gest necugetat.

UPDATE:
Conform primarului comunei Mărăcineni, Constantin Dumitru, bărbatul ar fi muncit o vreme departe de casă iar cu banii strânși ar fi ridicat o gospodărie, la Căpățânești. Cât timp a fost dus la muncă, soția sa și-ar fi găsit, spune el, un iubit. Pentru asta, omul ar vrea, spune el, să-și ia viața.
Primarul din localitate a intrat în locuința bărbatului pentru a încerca să îl determine să renunțe la gestul nebunesc, însă fără succes. Conform alesului, în locuința bărbatului este un puternic miros de gaze, semn ca ar fi dat drumul al butelii.

Supărat că ar fi fost părăsit de nevastă, un bărbat din Mărăcineni s-a baricadat în casă unde are 2 butelii și amenință că va da drumul la gaz după care va porni focul. Bărbatul are circa 38 de ani iar de curând ar fi fost înșelat și părăsit de femeie, cei doi având, se pare, un copil de 14 ani. Supărat peste măsură și încercând, probabil, să o readucă înapoi pe femeie, buzoianul a decis să provoace un circ, care în mod cert îl va costa scump.
Omul s-a baricadat în casă, singur fiind, și amenință că va da foc celor două butelii pe care le are în locuință. La fața locului au fost mobilizați pompieri, polițiști dar și SMURD-ul și Ambulanța.
Pompierii vor izola zona, vor îndepărta curioșii și vor lua toate măsurile de siguranță ce se impun în astfel de cazuri, după care autoritățile vor încerca să discute cu localnicul supărat care amenință că se sinucide.
Nu se știe deocamdată dacă bărbatul este sub influența alcoolului.
Revenim !

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.