Tot mai mulți pensionari cu pensii mai mari de 740 lei cer în aceste zile restituirea sumelor percepute drept contribuție la fondul asigurărilor de sănătate. Valul de cereri vine după ce Curtea Constituțională le-a dat dreptate pensionarilor și a dispus suspendarea măsurii de reținere a 5,5 la sută din valoarea pensiilor. Drept urmare, în aceste zile, sute de buzoieni trec pragul Casei Județene de Pensii Buzău solicitând restituirea CAS-lui plătit în ultimele 16 luni.
Și chiar dacă Curtea Constituțională a declarat ilegală impozitarea pensionarilor, Guvernul nu a stopat reținerea contribuțiilor la fondul asigurărilor de sănătate. Reprezentanții Casei Județene de Pensii Buzău spun că cel puțin în luna aprilie sumele reprezentând 5,5 la sută din pensiile mai mari de 740 de lei au fost oprite.
„Noi, la Buz[u, am aplicat un act normativ valabil și la această dată. Probabil că începând cu luna mai, așa cum s-a anunțat pe site-ul Casei Naționale de Pensii, se va emite un alt act normativ care să reglementeze modalitatea de calcul a acestor contribuții de 5,5% aplicată pensiilor ce depășesc 740 de lei”, a declarat directorul Casei Județene de Pensii Buzău, Carmen Androne.
Din această cauză, pentru a-și recupera banii, pensionarii recurg acum la plângeri în instanță iar acest lucru riscă să aglomereze și mai mult magistrații şi aşa sufocați de dosare. Tocmai de aceea, este de așteptat ca statul să găsească rapid soluții pentru restituirea banilor opriți în ultimele luni de la pensionari.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.