Tadici aruncă prosopul la Buzău

Părea un meci ușor, în toată presa locală s-a insistat pe faptul că fetele Gloriei nici măcar nu vor avea ocazia să transpire. Nu știu dacă oamenii din media sunt optimiști că așa le-o dictează inima ori că ideea vine din interiorul clubului. Patriotismul local nu se discută, deci nu-l condamnăm. Dar dacă oamenii cu responsabilitate din club (nu contează dacă vin din echipa tehnică sau din cea administrativă) induc idei/senzații de „act de prezență = victorie”, atunci nu mai este în regulă. Asta a fost senzația din tribunele Sălii Sporturilor pe toată durata primei jumătăți din meciul contra Zalăului.

1 de 5

Pierdem cu două goluri la pauză (14-16), luăm jocul parcă prea din poziția de superfavorite, irosim atacuri relativ simple și i se dă publicului ocazia să-și exprime frustrări acumulate de-a lungul întregului sezon. Iar oamenii din tribune chiar se pricep la handbal, nu ca mine, care încă zic „unșpe metri” și nu-nțeleg de ce extremele taie frunze la câini 55 de minute din 60.

Abia în min. 38 reușim să revenim în avantaj pe tabelă (21-20), iar Ana-Maria Măzăreanu parează o lovitură de la 7m. Apoi gol al buzoiencelor, apoi recuperare, contră și iar gol, apoi încă unul, plus alte două parade ale fetei din poarta noastră… Al naibii de greu s-a născut victoria asta!

Că Gheorghe Tadici trăiește din proteste că un rebel unic în lumea handbalului românesc, asta nu mai este o știre. Dar parcă și alte bănci tehnice au început să se hrănească din exteriorizarea nemulțumirilor de orice fel, în special contra deciziilor celor doi fluierași. Dar chiar să le găsim nod în papură la fiecare fază de joc mi se pare exagerat. Antrenorul Gloriei a ales și el tactica „Tadici”, de înțeles în prima parte, dar absolut inutile când echipa lui conducea cu 6, 7 goluri diferență.

Vali Mocanu