O tânără de 20 de ani a murit sâmbătă seară în timpul concertului susținut de trupa Zdob și Zdub în cadrul Serbărilor Timișoreana în centrul orașului.
Tinerei, care se afla la concert împreună cu prietenul ei, i s-a făcut rău în jurul orei 22.00 și s-a prăbușit la pământ. Ea a primit ajutor de la voluntarii punctului de prim ajutor amenajat de organizatori după care a fost preluată de o ambulanță în stare de inconștiență și transportată la UPU Buzău. Pe tot drumul spre spital personalul de pa ambulanță a efectuat manevre de resuscitare pe care le-au continuat până la 45 de minute. Cum pacienta nu a mai răspuns manevrelor a fost declarant decesul. Cauza morții urmează a fi stabilită în urma necropsiei.










DEMISIA TOMA!
Si eu am fost la concert dar nu am auzit de aceasta tragedie. D zeu sa o ierte.
Dumnezeu să o ierte