Tânărul de 22 de ani care și-a ucis, duminică seara, unchiul și și-a rănit mătușa cu mai multe lovituri de cuțit a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca. El va fi expertizat pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii crimei și totodată i se vor face analize pentru a se stabili dacă se afla sau nu sub efectul unor substanțe interzise. În funcție de rezultatele controlului medical procurorii vor putea continua ancheta în acest caz și vor putea formula acuzațiile cu care va fi prezentat instanței.
Duminică seară în jurul orei 19 un tânăr de 22 de ani cunoscut consumator de etnobotanice și-a înjunghiat unchiul, un bărbat de 55 de ani fost cadru militar iar apoi s-a năpustit și asupra mătușii sale pe care a rănit-o cu lovituri de cuțit în zona capului. Femeia a reușit să fugă și s-a refugiat la un vecin în timp ce agresorul a plecat de acasă și a fost prins în aproximativ o oră de o patrulă de jandarmi în parcul Crâng. Vecinii spun că știau că tânărul se droghează iar unchiul său îi reproșa acest lucru cerându-i să renunțe la proastele obiceiuri. Acesta nu avea ocupație și cheltuia banii trimiși de mama sa care locuiește în București pentru a-și cumpăra substanțe cu efect psihoactiv.