Accident CIoranca-3

Noaptea de sâmbătă spre duminică s-a terminat prost pentru un grup de tineri din localitea Țintești. Când se întorceau acasă, probabil de la discotecă, în jurul orei 4.00 dimineața, tinerii cu vârste  de 19-20 de ani, au fost implicați într-un cumplit accident de circulație  în afara localității Maxenu.

Mașina în care se aflau în total cinci tineri a fost scăpată de sub control de șoferul de 19 ani, deci fără prea mare experiență, a ieșit în afara șoselei unde s-a răsturnat.

Initial, s-a crezut că toți cei cinci tineri au fost răniți în urma accidentului, însă ulterior s-a constatat că doar trei dintre pasageri au nevoie de spitalizare.

Este vorba despre o fată de 19 ani care se află într-o stare mai gravă și de alți doi tineri, cu toții fiind transportați la spital.

În cauză s-a întocmit dosar penal iar polițiștii trebuie să stabilească acum din ce cauză s-a produs accidentul.

 

 

C.S.

 

8 COMENTARII

  1. nu mai vorbiti aiurea daca nu stiti…..baiatul nu bea deloc si nici cei cu care erau sunt toti din familii bune,copii educati, nu va mai treziti voi vorbind, spuneti doamne fereste! acolo in acel loc foarte multe accidente s-au intamplat. este o duna -denivelate in asfalt cei care trec pe acel traseu stiu,( si ami este una la fel unde este crucea acea la pod la pogonele la fel munte accidente din cauza acelei dune, eu as vrea sa stiu cien este adminisytratorul acestui drum de ce nu faceti nimic? de ce nu .cati oameni mai trebuie sa moara ca sa faceti ceva? el daca a avut viteza, ….. normal ca a zburat efectiv si nu a mai putut redresa…… cine vrea asa ceva? nu mai faceti comentarii inconstienete, s-a intamplat si oamenilor cu experienta , dar lui, si ca el multi altii vor mai fi ca asa e la noi, nici macar un semn de avertizare, o limitare de viteza! ar salva multe vieti si masini zdrobite…….

  2. fatarar dracii in administratorul drumului si in mortii mamii lui de drum handicapat…. de ce nu il reparati odata imbecililor??? ce vreti in schimb k sa reparati drumul ala blestemat? nu vedeti cate se intampla si voi nu miscati un deget… dak eram intr o alta tara familia primea daune de milioane de euro si drumul ala era sters de pe fata pamantului dar la noi nici macar nu se niveleaza sau sa puna un amarat de drum cu denivelari si 30 km/h… acum e vinovat soferul automat dar noi nu ne gandim k din cauza drumului se intampla toate cele… imediat dam vina pe incepatori,dar noi incepatorii dam un examen k sa putem conduce.vorbiti unii ca sa va aflati in treaba… orice am face nu o mai aducem inapoi :((( asta e cel mai tragic… Dumnezeu sa o ierte!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.