După atâta arşiţă, ploile din ultimele zile au căzut ca o binecuvântare asupra culturilor din judeţul Buzău. Pământul era avid după apă, după săptămâni întregi de caniculă iar unele plante dădeau semne de slăbiciune în faţa soarelui arzător. Precipitaţiile din ultimele zile au mai salvat însă dezastrul prefigurat deja de mulţi agricultori, care se rugau să plouă ori măcar să se mai răcească un pic vremea pentru ca arşiţa să nu ardă de tot culturile. Directorul Direcţiei Agricole Buzău, Cosmin Florea, spune acum, după două zile de precipitaţii că ploile căzute sunt ca o mană cerească pentru majoritatea culturilor:
”Ploile câzute în ultimele zile au fost foarte binevenite și îndelung ațteptate. Pe unele zone avem acumulate chiar și 40-50 de litri pe metrul pătrat, ceea ce înseamnă enorm pentru plante. Pentru culturile nerecoltate de orz sau grâu nu este un lucru bun pentru că apa poate diminua indicele de calitate”, a declarat directorul Direcției Agricole Buzău, Cosmin Florea.

Există însă şi reversul medaliei. Ploile din ultimele două zile pun piedică treieratului grâului. Mai mult, pe fondul umidităţii crescute şi a temperaturilor ridicate, grâul se poate pricopsi cu diferite boli iar în final, calitatea bobului din care se face pâinea, ar putea avea de suferit. Şi peste toate acestea, ploile din ultimele două zile nu au fost peste tot curate ci pe alocuri au fost însoţite de grindină. Piatră a căzut la Verneşti, la Merei, la Pietroasele, lăsând prăpăd în urmă.

”Cel mai rău este că s-au semnalat și căderi de grinină care nu au fost chiar de neglijat. Localităti afectate sunt Năeni, Merei, Lipia, Ogrăzi, Zorești dar și în jurul orașului Buzău a căzut grindină, afectând culturi de porumb și floarea soarelui. Cantitatea de apă venită acum este cam târzie pentru unele culturi dar cei care au soiuri mai tardive pot spune că ploile au venit la momentul oportun”, a mai spus Florea.

Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.