Laurentiu DOBRICA

Procurorii DNA arată în rechizitoriul prin care l-au trimis în judecată pe fostul ministru al Internelor Cristian David că şeful său de cabinet şi unul dintre complici nu aveau încredere în Cristi Bîgiu, pe atunci prefect, şi nici în primarul Mladin şi că îşi făceau griji în privinţa sumelor pe care urmau să le primească. Din rechizitoriu rezultă, totodată, și fostul consilier județean Dumitru Dobrică ar fi avut un cuvânt de spus în retrocedarea ilegală a terenului de 15.000 de hectare  iar pentru intervenția sa pe lângă primarul Constantin Boșcodeală ar fi trebuit să primească și el o sumă de bani.

Anchetatorii DNA redau integral declaraţia primarului Adrian Mladin dată în faţa procurorilor în care acesta povesteşte în detaliu filmul evenimentelor.

”Mladin Adrian susţine că Doloiu Gheorghe era un om de afaceri aflat în preajma prefectului Bîgiu Marian Cristinel, între aceştia existând, aşa cum a remarcat, şi o relaţie de prietenie foarte puternică. Pentru serviciile oferite, Doloiu Gheorghe a cerut şi el, în completare la ce ceruse Bîgiu Marian Cristinel, terenul de 14.085 m.p., situat în centrul municipiului Buzău, şi, cu titlu de garanţie că va da mita de 1.000.000 euro lui Bîgiu Marian Cristinel, o promisiune de vânzare-cumpărare pentru 10.000 m.p. din terenul de 59.518 m.p. din centrul municipiului Buzău. Mladin a fost de acord cu aceste solicitări şi a întocmit acea promisiune de vânzare-cumpărare pentru 10.000 m.p. din terenul de 59.518 m.p. din centrul municipiului Buzău soţilor Doloiu Gheorghe şi Viorica”, notează anchetatorii din declaraţia acestuia de la dosar.

Potrivit lui Mladin ”pentru terenul de 14.085 m.p., a făcut direct acte de vânzare-cumpărare în favoarea lui Doloiu Gheorghe şi, deşi pe ambele actele, respectiv pe promisiunea de vânzare-cumpărare şi pe contractul de vânzare-cumpărare apăreau sumele de bani încasate de Mladin Adrian ca preţ al vânzării şi promisiunii, acesta, personal, nu a încasat niciun ban de pe urma ambelor tranzacţii”.

”Din neîncredere faţă de Mladin Adrian, Doloiu Gheorghe a înscris promisiunea de vânzare-cumpărare pentru cei 10.000 m.p. în cartea funciară, fiind nevoit ulterior, la sfârşitul anului 2007, să dea declaraţie de renunţare pentru suprafaţa sus-menţionată, aşa cum se va arăta în cele ce urmează”, le-a mai declarat Mladin procurorilor care au reţinut drept probă declaraţia primarului.

Adrian Mladin a mai arătat în faţa anchetatorilor că ”concomitent cu discuţiile care au fost arătate, Doloiu Gheorghe şi Bîgiu Marian Cristinel l-au prezentat pe Dobrică Dumitru, ca fiind reprezentantul primarului municipiului Buzău, Boşcodeală Constantin. După ce l-a cunoscut pe Dobrică Dumitru, Doloiu Gheorghe i-a spus că şi acesta trebuie să primească o sumă de bani pentru că este bun prieten cu primarul”.

”Ascultând sfatul lui Doloiu Gheorghe, Mladin Adrian a semnat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru 20.000 m.p. din suprafaţa de 35.000 m.p., reprezentând cota indiviză de ½ din totalul suprafeţei de 70.000 m.p. de la intrarea în municipiul Buzău dinspre Bucureşti, cu ieşire la drumul naţional”, mai arată anchetatorii din declaraţia lui primarului şi care precizează că ”de menţionat este că, la finalul tranzacţiilor, antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu Dobrică Dumitru, care afirmase în acte că a plătit 325.000 lei, s-a anulat, întrucât suma de 325.000 lei nu a fost plătită în realitate niciodată”, se mai arată în documentul anchetatorilor.

În continuare procurorii notează că ”tranzacţia descrisă este în mod cert frauduloasă şi singurul motiv pentru care a existat este dat de neîncrederea manifestată de Doloiu Gheorghe că ar putea să nu primească suma de bani cu titlu de mită”.

”De altfel, neîncredere a manifestat şi Niţescu Roger Valeriu, care şi-a asumat riscul de a fi parte în contracte fictive, doar pentru a fi sigur că îşi primeşte partea de mită negociată atât de minuţios cu Mladin Adrian”, se mai arată în documentul citat.

”Astfel, inculpatul Doloiu Gheorghe, pentru a se asigura că va primi mita de 1.000.000 euro pentru inculpatul Bîgiu Marian-Cristinel a solicitat întocmirea unei promisiuni de vânzare-cumpărare pentru 10.000 m.p. din terenul de 59.518 m.p. din centrul municipiului Buzău. Mladin a fost de acord cu aceste solicitări şi a întocmit acea promisiune de vânzare-cumpărare pentru 10.000 m.p. din terenul de 59.518 m.p. din centrul municipiului Buzău, iar pentru terenul de 14.085 m.p. – partea ce i se cuvenea de drept, «consecinţă a deranjului» lui Doloiu Gheorghe, s-au întocmit acte de vânzare-cumpărare (deşi pe ambele actele, respectiv pe promisiunea de vânzare-cumpărare şi pe contractul de vânzare-cumpărare apăreau sumele de bani încasate de Mladin Adrian ca preţ al vânzării şi promisiunii, acesta, personal, nu a încasat niciun ban de pe urma ambelor tranzacţii)”, mai arată procurorii DNA care notează că ”tot din neîncredere faţă de Mladin Adrian, Doloiu Gheorghe a înscris promisiunea de vânzare-cumpărare pentru cei 10.000 m.p. în cartea funciară, fiind nevoit ulterior, la sfârşitul anului 2007, să dea declaraţie de renunţare pentru suprafaţa sus-menţionată”.

Procurorii DNA Bucureşti l-au trimis în judecată pe Cristian David, fost ministru al Internelor şi Reformei Administrative în perioada 5 aprilie 2007 – 22 decembrie 2008, pentru luare de mită, iar pe Marian-Cristinel Bîgiu, prefect al judeţului Buzău, la data comiterii faptei, pentru spălarea banilor.

Valeriu Roger Niţescu, şeful de cabinet al lui David, la data faptelor, a fost acuzat de trafic de influenţă, spălarea banilor şi complicitate la luare de mită

În acelaşi dosar, anchetatorii l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Gheorghe Doloiu pentru spălarea banilor.

Cauza va fi judecată de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

4 COMENTARII

  1. halal justitie ,
    un hot , un excroc , lasat sa conduca un judet.
    v-ati bagat violul in dreptul nostru de a alege , de data asta poate cu cap..
    pe hipopotam l-au ales banii dati in numar mai mare decat victoras mocanu
    peste niste ani vor disparea cei ce inca il voteaza pe sinistrul bolsevic iliescu.
    e posibil ca dragnea sa-i invie , doamne fereste !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.