UPDATE:  Noi amănunte ies la iveală în cazul bărbatului care și-a înjunghiat concubina care nu a mai vrut să se împace cu el. Fapta s-ar fi petrecut chiar în interiorul Centrului de recuperare pentru victimele violenței în familie din Râmnicu Sărat, acolo unde femeia de 40 de ani stătea de ceva vreme tot din cauza certurilor și violențelor la care era supusă de bărbat. Cum femeia nu a depus plângere împotriva iubitului său nici acum și nici in trecut, cand mai fusese batuta de iubit, Poliția nu a putut face nimic pentru a-l ține departe pe bărbat. Ieri, acesta a ajuns la centrul unde femeia era cazată cu scopul de a o convinge să revină acasă. S-au certat din nou iar individul a scos un cuțit cu care a lovit-o de mai multe ori în zona capului după care a fugit.

 

Un bărbat de 43 de ani din Râmnicu Sărat a fost reținut 24 de ore pentru „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase” şi „lovirea sau alte violenţe”. Individul și-a înjunghiat concubina ieri după amiază după care a fugit și s-a predat polițiștilor din  Focșani în cursul serii. Aceștia l-au predat colegilor din Râmnicu Sărat și a fost dus în arestul IPJ Buzău. Victima sa se află la spital iar cercetările vor fi continuate de polițiștii buzoieni în funcție de rezultatul concluziilor medicale privitoare la starea victimei să fie dispuse măsuri legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.