Numărul turiștilor care week-end-ul trecut au ales să petreacă și să se relaxeze în stațiunea Sărata Monteoru a întrecut toate așteptările și prognosticurile autorităților buzoiene. Potrivit statististicilor, în stațiunea balneoclimaterică cunoscută odinioară ca ”perla turismului buzoian” au fost prezenți la finalul săptămânii trecute peste 50.000 de turiști.
Ca urmare a fluxului mare de turiști, președintele Consiliului Județean Buzău, Victor Mocanu, a anunțat că instituția pe care o conduce intenționează să realizeze la Monteoru un camping cu grad sporit de confort.
”Suntem în curs de realizare a unui proiect care prevede amenajarea unui camping de un anumit confort, proiect în care este implicată și Primăria”, a declarat președintele Consiliului Județean, Victor Mocanu.
Faptul că stațiunea buzoiană este căutată de un număr din ce în ce mai mare de turiști este confirmat și de primarul localității care ne-a declarat astăzi că turiștii au început să vină, din nou, la Sărata Monteoru. Ceea ce nu știe însă primarul Ion Fătu este cum vor reuși autoritățile județene să amenajeze un camping în stațiune.
”Să dea Dumnezeu să se facă. Eu nu vă pot spune așa ceva pentru că nu știu și nu vreau să creadă lumea că eu am promis și nu am făcut. Există o adresă din partea Ministerului Dezvoltării și Turismului prin care suntem consultați în legătură cu disponibilitatea unui teren. L-am identificat înspre mina de petrol, însă de la o hârtie care probabil a ajuns și la Consiliul Județean și până la realizarea unui astfel de obiectiv este cale lunga și mai ales în vremurile astea când nu există bani. Dacă va fi așa, eu sunt primul care se va bucura, însă nu mai am 20 de ani să cred tot ce se spune” ne-a spus primarul comunei Merei, Ion Fătu destul de sceptic cu privire la posibilitatea ca la Sărata Monteoru să se amenajeze un camping, în viitorul apropiat.
Ciprian STERIAN

1 COMENTARIU

  1. Turiştii nu ştiu că gârla Sărata Monteoru, care avea efecte tămăduitoare adevărate nu mai curge în bazinele de acolo. Apa din bazine este extrasă de la 300m şi pompată în bazine. Ea este puternic radioactivă, pe unii îi face bine pe alţii îi curăţă în unu doi ani! Râul Buzău şi lacul de acumulare de la Berca e mult mai curat şi sănătos iar malurile sale amenajate la standarde europene în zona Măgura-Unguriu, cu acroşament spre Ciolanu, ar fi un paradis recreativ. Da la mintea lui Mocanu nu te poţi aştepta la ceva. Să-i întrebe pe americani dece nu au mai vrut cazare la Monteoru! ?
    „Edilii” buzoieni ar trebui să mai circule prin lume să vadă cam ce au făcut alţii din locuri mult mai nasoale decât ale Buzăului…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.