UPDATE: În mașina care a plonjat în canalul de îndiguire a râului Buzău, pe raza satului Cândești, se afla o singură persoană. Este vorba despre șoferul mașinii. Anchetatorii vor trebui să stabilească identitatea bărbatului dar și împrejurările în care acesta a ajuns cu mașina pe fundul apei.

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, polițiști și localnici din comuna Vernești încearcă luni seară, să aducă la mal o mașină de teren care din motive și împrejurări necunoscute a ajuns pe fundul unui canal de îndiguire a râului Buzău. Mașina care se află pe fundul apei este un Jeep înmatriculat în Anglia care are volanul pe dreapta.
Autoritățile au intrat în alertă, declanșând căutările, după ce mai mulți tineri care se aflau la scăldat au văzut pete de combustibil pe luciul apei. Ancheta a fost declanșată la lăsarea întunericului.
Inițial, localnicii împreună cu primarul comunei Vernești au încercat să aducă mașina la suprafață, însă au reușit să o urnească doar câțiva metri.
Ulterior, autoritățile au cerut societății Hidroelectrica, cea care exploatează barajele de pe cursul râului Buzău, să reducă debitul apei pentru ca echipelor de căutare să le fie mai ușor să scoată din apă mașina. Pentru că misiunea este extrem de dificilă, în zonă a fost adus un buldozer cu care se intervine, însă lucrurile decurg anevoios, șufele cu care este legat jeep-ul de utilaj rupându-se de mai multe ori.

Anchetatorii nu știu cum a ajuns autoturismul pe fundul apei și nici câte persoane sunt blocate în mașina scufundată. Surse din rândul Poliției, susțin că cel puțin o persoană, șoferul Jeep-ului, este decedat în autoturism, însă nu este exclus să mai fie și alte victime. Revenim cu detalii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.