Ten Club Tenis va deschide, în curând, porțile pentru un nou turneu internațional. Cuprins în calendarul Federației Internaționale de Tenis și în cel al Federației Române deTenis, Țiriac Foundation Trophy by Transelectrica promite sa fie un evenimentmemorabil. Sponsorul principal al competiției internaționale este Compania Naționalăde Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA.
În perioada 3-9 septembrie, orașul Buzău va fi gazda acestui turneu de tenis, cel mai mare de până acum. Pasionații de tenis vor avea ocazia să urmărească performanțele unor jucătoare de top din întreaga lume, care se vor lupta în cadrul turneului dotat cu premii totale de 15.000 de dolari.
Principala miză este aceea de a câștiga cele 15 puncte WTA, totuși fiecare competitoare care va debuta la o astfel de competiție are șansa de a obține un prim punct WTA, în urma unei victorii pe tabloul principal.
„Transelectrica și-a asumat prin politica de responsabilitate socială implicarea în dezvoltarea societății, inclusiv prin susținerea inițiativelor din domeniul sportului. Celmai bun mod de a produce rezultate sustenabile în acest sens este susținerea performanței – un angajament pe care Compania noastră l-a asumat și în care credem cu tărie. Ne bucurăm că, în calitate de sponsori principali, putem fi alături de o inițiativă extraordinară care își propune să încurajeze performanța și să insufle valori sănătoase copiilor de astăzi care se pregătesc să construiască societatea de mâine: una durabilăși ghidată în spiritul fairplay al tenisului. Felicităm Ten Club Tenis pentru includerea acestei competiții în calendarul Federației Române de Tenis și al Federației Internaționale de Tenis! Și nu în ultimul rând, le dorim succes celor care vor intra înteren în perioada 3-9 septembrie!”, a declarat Ștefăniță Munteanu, președintele Directoratului Transelectrica.
Pregătirile sunt în toi, iar organizatorii se asigură că toate detaliile vor fi puse lapunct pentru a asigura o experiență de neuitat atât pentru jucătoare, cât și pentru cei prezenți la eveniment. Eforturile depuse de Ten Club Tenis și de partenerii săi vor faceca acest turneu să fie unul de succes, contribuind la promovarea sportului și a valorilor acestuia în rândul tinerelor generații. Prin susținerea unui astfel de eveniment, se încurajează dezvoltarea tenisului în România și se aduc noi perspective pentru sportivii tineri, care își doresc să ajungă la cel mai înalt nivel al tenisului mondial.
„Este o mare plăcere să putem organiza un astfel de eveniment la Buzău, să putem ‘transfera’, din energia noastră, pasiunea pentru tenis!”, a spus Gabi Caloian, directorul de turneu.
Eduard Ungureanu
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] din energia noastră, pasiunea pentru tenis!”, a spus Gabi Caloian, directorul de turneu.The post Un nou turneu internațional de tenis, la Buzău-Țiriac Foundation Trophy by Transelectrica first appeared on Observatorul Buzoian. Citeste mai […]
Felicitari pentru Ten Club Tenis si Transelectrica pentru organizarea acestui turneu international de tenis! Este o adevarata provocare sa reuniti atat de multi competitori de top si sa oferiti premii atractive invitatilor. Suntem nerabdatori sa vedem ce mari performante vor fi inregistrate ce saptamana si speram ca turneul va genera entuziasm in randul tinerilor sportivi care se pregatesc sa lanseze o cariera de succes in tenis.