Un tânăr adoptat din Buzău de o familie de americani își caută părinții naturali pe internet

0
573

Un tânăr de 24 de ani care susține că a fost înfiat de la o famiie din România în anii ’90 de către un cuplu de americani își caută cu disperare familia după ce părinții săi adoptivi s-au despărțit. Tânărul se numește Christenelle Diroc și spune că „Diroc” ar fi numele său de familie adevărat.

Cristenelle Diroc 2
Băiatul a explicat pentru PRO TV că părinții săi adoptivi i-au spus la un moment dat că a fost adoptat din Buzău iar de atunci a decis să își caute părinții naturali.

„M-am născut în Buzău, România, în 1991. Părinții mei adoptivi nu vor să știe nimic despre părinții naturali. Scopul meu în viață este să îi găsesc, să mă întorc la ei și să le arăt cât mai multă dragoste”, a declarat tânărul de 24 de ani pentru PRO TV.

Despre șansele ca tânărul să își găsească părinții naturali a vorbit și purtătorul de cuvânt al DGASPC Buzău, Roxana Kovacs, care l-a sfătuit pe Christenelle să ceară mai multe date la Tribunalul care a încredințat adopția.

„Adoptatul poate solicita Tribunalului București să-i autorizeze accesul la informațiile aflate în posesia oricăror autorități publice cu privire la identitatea părinților săi naturali”, a declarat Roxana Kovacs.

Christenelle Diroc 1

Tânărul spune că nu va renunța la visul său de a-și găsi părinții biologici și le transmite acestora că va urma toți pașii necesari ca într-o zi să îi poată întâlni: „Mi-ar plăcea să vă întâlnesc și să fac parte din viața voastră. Vreau să știți că fiul vostru este aici și îmi este dor de voi. Vă iubesc și abia aștept să vă întâlnesc. Este cel mai mare vis al meu.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.