Liberalii buzoieni rămân doar cu pretențiile la șefia Consiliului Județean Buzău. Pentru Primărie, conducerea PNL s-a decis să nu desemneze nici un candidat, urmând să-l susțină pe actualul edil șef al Buzăului, Constantin Boșcodeală, în demersul de a obține un nou mandat.

Potrivit senatorului PNL, Cristi Bîgiu, conducerea formațiunii liberale a luat decizia de a merge pe mâna colegului de alianță, Constantin Boșcodeală, urmând ca acesta să fie susținut, cu toate forțele, de tabăra galbenă.

Bîgiu susține că PNL nu se confruntă cu un deficit de oameni, precizând că decizia de a-l susține pe Boșcodeală vine dintr-o analiză atentă și din concluzia că social democratul este cel mai potrivit pentru Primăria Buzău.

 

”La Primărie, îl vom susține pe domnul Boșcodeală. Nu e vorba de un deficit de oameni, ci de un candidat al alianței în care ne aflăm. Am considerat că el e cel mai bun”, a declarat astăzi, vicepreședintele PNL Buzău, senatorul Cristi Bîgiu.

Dacă la Primăria Buzău, nu au pretenţii, liberalii mizează însă pe câştigarea primei funcții din Consiliul Judeţean, senatorul Cristi Bîgiu fiind cel trecut, de altfel, în sondajele care vor fi realizate până luna viitoare, pentru desemnarea candidaţilor ce vor primi sprijinul Uniunii Social Liberale.În afara lui Bîgiu, mai speră la şefia Consiliului Judeţean Buzău, senatorul conservator Ion Vasile şi social democratul Victor Mocanu în timp ce la Primăria municipiului resedinţă de judeţ, în afara lui Boşcodeală mai este în cărți și Gheorghe Vlase. Cei desemnați în urma acestor cercetări sociologice vor urma să se bucure de tot sprijinul USL, conform înțelegerii parafate la începutul anului, la Centru, dar și în teritoriu.

 

Cristina DINULESCU

3 COMENTARII

    • Stimate domnule Viril, limbajul dumneavoastra neadecvat si acuzele care nu pot fi probate aduse din spatele unui user anonim (deși administratorul site-lui poate vedea clar cine se află in spatele acestui nume) ne-au determinat să nu mai aprobam comentariile dumneavoastra. Vă multumim pentru frecvența cu care ne comentati insa suntem de parere ca rafuielile politice la care faceti vorbire ar trebui sa le purtati in cu totul si cu totul alta parte. Cum suntem convinsi ca puteti, vom cita toate zbaterile dumneavoastra in masura in care va veti asuma responsabilitatea celor spuse intr-o iesire publică si nu in spatele unui nume fictiv. Va multumim si va asteptam in continuare pe observatorulbuzoian.ro.

  1. Eu cred ca dl Boscodeala nu are contracandidat, iar dl Vlase nu are putere
    sa-l invinga pe actualul primar asa ca dupa umila mea parere, Dl Boscodeala va mai avea un mandat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.