Un nou atac al fiarelor sălbatice în localitatea buzoiană Colţi. În noaptea de duminică spre luni, un urs a coborît din pădure până în mijlocul satului Colţii de Jos, acolo unde a intrat într-o gospodărie şi s-a năpustit asupra unui porc.
Fiara nu s-a lăsat până nu a ucis animalulul din curtea omului.
Deşi proprietarul împreună cu doi vecini au încercat să alunge ursul, prin zgomote puternice făcute în miezul nopţii, fiara coborâtă din pădure, probabil de foame, a făcut prăpăd.
Acum, proprietarul porcului omorît de urs va depune actele necesare la Primărie, în baza cărora speră să primească despăgubiri.
În această perioadă, urşii au dat mai multe atacuri în gopodării din localităţile de munte ale judeţului Buzău. La Colţi, animalele sălbatice au coborât din pădure până la casele oamenilor, unde au omorât porci şi capre. Atacuri similare au fost şi la Pătârlagele, în timp ce la Mărgăriteşti urşii au distrus mai mulţi stupi de albine.

Oamenii se tem că ar putea fi atacaţi de animalele sălbatice, motiv pentru care autorităţile locale au făcut mai multe demersuri la Agenţia pentru Protecţia Mediului, pentru stablirea pagubelor în vederea acordării de despăgubiri, dar şi la Garda Forestieră Vrancea pentru ca animalele să poată fi capturate sau împuşcate.
Până acum, însă, autorităţile nu au dat aviz petru prinderea nici unui urs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.