Valeriu Alecu
Fostul deputat democrat-liberal, Valeriu Alecu, va prelua, cel mai probabil de marți, șefia organizației județene a PDL Buzău. Fostul parlamentar a avut în cursul zilei de luni o discuție cu liderul PDL , Vasile Blaga, în urma căreia a decis să preia frâiele organizației de la Buzău și să încerce să scoată un scor cât mai bun la alegerile europarlamentare.
„Am avut astăzi(nr. luni) o discuție cu domnul Blaga care m-a rugat, practic, să preiau organizația PDL Buzău unde nu mai există șef de la demisia prietenului meu, Cezar Preda. Având în vedere situația prin care trece partidul, am acceptat această provocare, urmând ca anunțul să fie făcut după ședință Biroului Permanent Național de luni după amiază”, a declarat pentru Observatorul Buzoian, Valeriu Alecu.
Fostul deputat a mai precizat că cel mai probabil instalarea sa în funcție va avea loc marți când este așteptat la Buzău secretarul regional al PDL, Gigi Chiru.
Odată cu venirea lui Alecu la conducerea PDL Buzău vor avea loc și alte schimbări în conducerea organizației. Cel mai probabil, actuala conducere va fi demisă iar noul președinte va trebui să își alcătuiască o echipă de conducere din rândul democrat-liberalilor rămași în partid.
„Cel mai probabil în urma ședinței BPN actualul Birou Politic Județean va fi eliberat din funcție urmând ca în termen de două săptămâni să stabilim o nouă conducere cu care să trecem la treabă pentru că timpul până la alegerile europarlamentare este destul de scurt. Oricum eu voi avea grijă ca ușile acestui partid să se deschidă larg și să ni se alăture toți cei care mai iubesc PDL ”, a declarat fostul deputat, Valeriu Alecu.
Totodată, viitorul președinte al PDL Buzău a declarat că în urma discuției cu liderul PDL Vasile Blaga nu i-a fost fixat vreun targhet pentru alegerile europarlamentare și că noua echipă va avea doar sarcina de a maximiza rezultatul votului.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.