Intră în febra examenelor. Polițiștii buzoienii din cadrul mai multor compartimente al IPJ vor susține, cât de curând, examenele în urma cărora se va decide cine pleacă acasă și cine rămâne.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției buzoiene, comisarul Florina Crucianu, de astăzi intră în vigoare noul stat de organizare al Inspectoratului Județean de Poliție care prevede radierea a 27 de funcții. Pentru că între timp, mai mulți polițiști s-au pensionat, atât pe caz de boală cât și la îndeplinirea stagiului minim, doar 15 polițiști din cadrul mai multor structuri ale Poliției buzoiene vor fi disponibilizați, în urma examenelor care stau să înceapă.
În total, vor intra în testări, după stabilirea etapelor ce trebuie parcurse în vederea procesului de reorganizare al Poliției, oameni ai legii din compartimentele Investigarea Fraudelor, Investigații Criminale, de la Logistică, Ordine Publică și Poliție Rutieră, atât agenți cât și ofițeri.
Cel mai probabil, examenele se vor termina la jumătatea lunii viitoare, atunci când se va ști cu siguranță care dintre angajații IPJ Buzău vor trebui să renunțe la haina de polițist. Până atunci însă, toți oamenii cu caschetă din serviicile în care se radiază funcții vor sta cu emoții și vor trebui să se pregătească, precum elevii, de examene.
Și pompierii din Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență vor trebui să susțină examene în urma cărora să se stabilească cine pleacă acasă și cine rămâne. Surse din cadrul ISU susțin că testările vor avea loc la jumătatea lunii curente.

Cristina DINULESCU

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.