Primarul Constantin Boșcodeală, aflat în funcție din 1996, a reacționat după anunțul potrivit căruia omul de afaceri Constantin Toma ar fi candidatul PSD la Primărie, lăsând să se înțeleagă că nimic nu este bătut în cuie până la un verdict final al instanței în cazul său.

Constantin Boșcodeală, a precizat joi, după apariția informațiilor conform cărora PSD ar urma să-l sprijine pe Constantin Toma pentru funcția de primar al municipiului Buzău că lucrurile nu sunt bătute în cuie, ci urmează să se stabilească după verdictul din 1 martie de la Curtea de Apel Brașov unde se judecă apelul său la condamnarea la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Gloria.

”Îmi pare rău, dar am văzut mai multe candidaturi şi din P.S.D. şi independenţi, însă nimic nu este bătut în cuie. Toți, inclusiv PNL stau după procesul meu de la Braşov. Pentru mine este un lucru foarte serios şi aştept cu nerăbdare ca lucrurile să evolueze aşa cum trebuie în sensul în care nu poţi să condamni un om nevinovat. Pentru mine este extraordinar de important procesul de marţi”, a declarat Boșcodeală.

Întrebat dacă va mai candida la Primăria Buzău în situația în care va fi achitat în procesul al cărui verdict se așteaptă pe 1 martie, Boșcodeală a declarat că ”e prea devreme”, dar și că ”așteaptă cu nerăbdare această chestiune”, precizând totodată că ”lupta politică va începe abia de acum înainte”.

Constantin Boșcodeală este primar al Buzăului din 1996, fiind acum la al cincilea mandat. El este judecat  într-un proces la Tribunalul Dâmbovița pentru abuz în serviciu în timp ce într-un alt dosar a primit deja o condamnare, la cinci ani de închisoare cu executare, de asemenea pentru abuz în serviciu.

Primarul a făcut apel, care s-a judecat la Curtea de Apel Brașov, verdictul care era așteptat pe 15 februarie fiind amânat pentru data de 1 martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.