Preşedintele PSD Buzău, Constantin Boşcodeală, a făcut astăzi, primele comentarii pe baza datelor preliminare obţinute în cadrul sondajelor care se fac pentru desemnarea candidaţilor unici ai USL la Primăria Buzău şi Consiliul Judeţean. Liderul social-democrat s-a referit la un procent de 58 % pe care l-a obţinut, în sondaje, social-democratul Victor Mocanu, fiind cel mai bine plasat la la capitolul intenţie de vot. Boşcodeală a refuzat să spună cu cît este creditat liberalul Cristi Bîgiu, cel cu care Victor Mocanu se bate pentru candidatură, în USL, în schimb a precizat că pe a treia poziţie este actualul prefect, Paul Beganu, pe care l-ar vota 14%-16% dintre alegători.

„Va fi un singur candidat din partea USL, probabil că există o ierarhizare şi la PNL, dar, mai mult ca sigur, domnul Mocanu va fi candidatul pentru Consiliul Judeţean,” a declarat liderul PSD, Constantin Boșcodeală.

În ceea ce priveşte opţiunile, împărţite pe partide, PSD ar fi preferat de 51 % dintre alegătorii judeţului, iar împreună cu PNL ar obţine 72% din voturi.

În replică, la procentele vehiculate, liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, s-a arătat sceptic că ele ar reflecta realitatea: „Am văzut că se dau nişte procente şi stau foarte bine USL-iştii, nu mai există decît ei în judeţ. Vom vedea cum va fi, dar eu cred că 2012 va aduce schimbarea la Buzău.”

3 COMENTARII

  1. Fals,in chestionarele sondajului care nici macar nu s a terminat,nu exista intrebari cu privire la partidele din usl,adica respectivele procente gasite..pe surse..,sunt de fapt o facatura ordinara, o manipulare, o diversiune,o magarie prezentate public de ..surse platite… de mercenari,si lucruri din astea o sa avem un an intreg pina la alegeri….,buzaule trezestete…

  2. Alecu de la PDL castiga sigur in fata lui Mocanu. Toata campania va fi pe lautari: toti il injura pentru bogatie. Iata cum se declanseaza, chiar si pe nedrept, o lupta contra „celor bogati”…Nunuunta maaaa! Asta va fi sloganul de campanie!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.