După ce în ultimele zile temperaturile înregistrate au fost cu mult peste cele specifice acestei perioade, începând de marţi, un val de frig va ajunge şi în România, vremea urmând să se răcească mai întâi în zona de est şi nord-est a ţării, după care în toată ţara. Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că, începând de marţi, 29 decembrie, vremea va intra într-un proces de răcire, mai accentuată în zilele de 30 şi 31 decembrie, când se vor înregistra maxime preponderent negative în toate regiunile şi minime sub -10 grade, îndeosebi în nordul şi centrul ţării. În intervalul menţionat, vântul va prezenta intensificări în estul şi sud-estul teritoriului, precum şi la munte, dar în special pe litoral, unde viteza la rafală va depăşi 60…70 km/h.
Temporar vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ, ninsori în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali şi predominant ninsori, pe arii restrânse în sud-vestul, sudul şi estul ţării. Izolat se va semnala polei.
La Bucureşti, vremea se va răci accentuat, astfel că valorile de temperatură vor deveni apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului. Cerul va fi mai mult noros şi, cu precădere în partea a doua a zilei, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va prezenta intensificări temporare. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade.
Şi în Muntenia, temperaturile vor scădea de luni 28 decembrie de la maxime de 7-12 grade şi minime între -1 şi 3 grade la 2-5 grade ziua şi între -4 şi -2 grade noaptea. Precipitaţii slabe, locale vor fi posibile în perioada 28-29 decembrie şi după data de 1 ianuarie.

2 COMENTARII

  1. […] După ce în ultimele zile temperaturile înregistrate au fost cu mult peste cele specifice acestei perioade, începând de marţi, un val de frig va ajunge şi în România, vremea urmând să se răcească mai întâi în zona de est şi nord-est a ţării, după care în toată ţara. Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că, începând de marţi, 29 decembrie, vremea va intra într-un proces de răcire, mai accentuată în zilele de 30 şi 31 decembrie, când se vor înregistra maxime preponderent negative în toate regiunile şi minime sub -10 grade, îndeosebi în nordul şi centrul ţării. În intervalul menţionat, vântul Sursă știre […]

  2. […] După ce în ultimele zile temperaturile înregistrate au fost cu mult peste cele specifice acestei perioade, începând de marţi, un val de frig va ajunge şi în România, vremea urmând să se răcească mai întâi în zona de est şi nord-est a ţării, după care în toată ţara. Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că, începând de marţi, 29 decembrie, vremea va intra într-un proces de răcire, mai accentuată în zilele de 30 şi 31 decembrie, când se vor înregistra maxime preponderent negative în toate regiunile şi minime sub -10 grade, îndeosebi în nordul şi centrul ţării. În intervalul menţionat, vântul …mai multe stiri […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.