Dan Tulpan

Cazul Viitorul Axintele, echipă acuzată de clubul Gloria Buzău,că nu a avut înscrise în competiţie trei grupe de juniori (C,D şi E) cum prevede regulamentul, începe să semene cu o telenovelă. Disperaţi şi în acelaşi timp conştienţi că din cauza unei gafe totul se poate duce de râpă, cei din conducerea grupării ialomiţene se agaţă de orice pentru ca echipa să scape de o penalizare echivalentă cu pierderea promovării. Culmea tupeului,chiar au reclamat şi ei clubul din Crâng pentru încălcarea aceluiaşi articol din R.O.A.F.!!! La şedinţa de miercuri, a Comisiei de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, şefii Viitorului Axintele au depus o întâmpinare prin care, mai întâi contestă calitatea de reprezentant legal a lui Dan Tulpan, semnatarul sesizării făcute de Gloria Buzău. Mai departe, ialomiţenii solicită respingerea plângerii formulate de clubul din Crâng pe motiv că Viitorul Axintele nu ar avea calitate procesuală în această cauză! Preşedintele Alexandru Grigore, cel care semnează contestaţia şi a recunoscut faptul că clubul pe care îl conduce nu are cele trei echipe de juniori consideră că întreaga vină pentru situaţia creată aparţine Asociaţiei Judeţene de Fotbal Ialomiţa. Asta, fiindcă nu a comunicat în termen de 30 de zile de la începerea compeţiţiilor, situaţiile participării grupelor de juniori(C,Dşi E) în campionatele organizate la nivel judeţean. Mai mult decât atât, cei de la Axintele acuză conducerea Gloriei Buzău că a ştiut demult timp faptul că, A.J.F. Ialomiţa nu a respectat regulamentul însă, în mod intenţionat a sesizat Federaţia abia acum când, între cele două echipe este o diferenţă de 9 puncte, exact penalizarea pe care o riscă Viitorul Axintele. Şi ca tacâmul să fie complet, ialomiţenii au solicitat comisiei ,,sancţionarea reclamantei F.C.Gloria Buzău cu măsura suspendării pentru 6(şase) luni şi penalitate sportivă de 15000 lei”! Aşa cum se poate observa, conducerea clubului Viitorul Axintele a uitat însă, să precizeze de unde să fie suspendată echipa buzoiană deoarece, evident că nu există o astfel de sancţiune.
Cazul se va judeca săptămâna viitoare şi cum regulamentul este clar, preşedintele grupării din Crâng, Dan Tulpan consideră că verdictul nu poate fi altul decât unul favorabil Gloriei.
Adrian SOARE

Vezi aici reclamația clubului ialomițean!

1 COMENTARIU

  1. Este corect ca Viitorul Axintele au gresit, dar, totusi, sa promovezi doar pentru ca greseste altul… Ideea e ca Axintele au strans mai multe puncte, dar, din pacate, performanta in Romania nu este importanta, ci unele interese.
    Si inca ceva, va rugam dl Adrian SOARE, incercati sa fiti obiectiv, doar lucrati in mass-media.
    Cu stima.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.